Bârna sau ochiul

Ochiul are rolul de a ne furniza informatii – sub forma unor imagini colorate despre dimensiunile si continutul mediului nostru inconjurator.
Ochiul uman este asemanator unei bile foarte complexe, alcatuita din corneea transparenta, albul ochiului, irisul. Aceasta da culoarea ochiului. El este de fapt un disc musculos, cu o gaura in centru – pupila. Lumina patrunde in interiorul ochiului prin pupila. Umoarea apoasa dintre cornee si iris ajuta la mentinerea curateniei corneei si indepartarea germenilor. Imediat dupa ea urmeaza cristalinul, mobil si elastic. Spatiul de dupa cristalin este umplut de o substanta gelatinoasa – umoarea vitroasa. Fundul ochiului este tapetat de retina. Ea contine aproximativ 130 de milioane de celule fotosensibile – conuri si bastonase.

Ochiul nostru este protejat din toate partile. Orbita in care este asezat, sistemul de irigatii al lacrimilor, pleoapele, genele, apara de particule straine care ar putea sa intre si sa afecteze ochiul. Mai sunt de asemenea si sprancenele, care nu sunt simple podoabe, ci au un scop: protejeaza ochiul de picaturile de sudoare care se scurg de pe frunte.

Ti s-a intamplat vreodata sa-ti intre ceva in ochi? Este foarte neplacut, nu-i asa? Nu numai ca incepe sa lacrimeze, dar simti exact locul in care a ajuns particula de nisip.

Ti-ai putea imagina cum arata oamenii descrisi in textul de astazi? Este o imagine morbida, nu-i asa? Un om cu un singur ochi si in locul celuilalt ochi cu o barna aratand cu degetul la cineva care are un pai intr-unul dintre ochi. Este dureros sa ai un fir de nisip in ochi, dar o barna! Trebuie sa fii absolut insensibil si cu totul concentrat la altceva ca sa poti ignora un lucru atat de dureros. Si pe deasupra, chiar daca ti-a mai ramas un sigur ochi, barna este destul de lunga ca sa intre in campul vizual al ochiului sanatos, deci poti s-o vezi daca vrei!

Matei 7:4-5 „Sau cum poti zice fratelui tau: Lasa-ma sa scot paiul din ochiul tau si cand acolo, tu ai o barna intr-al tau? Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau.”

Isus ne avertizeaza sa fim foarte atenti la judecatile noastre pripite. Chiar daca motivele ni se par fondate, suntem in pericolul barnei si al paiului.

Se intampla de multe ori ca sa fim preocupati sa „scoatem ochii” celuilalt pentru greselile lui, fara sa ne preocupam de scoaterea barnei din ochii nostri.

Fiecare zi traita este una de har. S-o folosim pentru a-i iubi pe cei din jurul nostru!

© Viorel Dascalu 2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Posted by: Viorel on Category: Devotionale

Etichete: , , , , , , , ,