Ziua 36 – Îngeri de jur împrejur

Spread the love

De Melony Coleman

„Trebuie să vă împărtășesc o experiență uimitoare care tocmai s-a întâmplat recent.

Soțul meu este pastor în statul american Oregon și era seara de deschidere a seriei  de prezentări evanghelice, „Revelația speranței”. Am încurajat mai multe rugăciuni în biserica noastră, așa că am decis să supraveghez sala de rugăciune în timpul prezentării. Grupa de rugăciune este formată mai ales din prieteni în vârstă, sau oameni care se roagă acasă, așa că nu eram sigură cât de multă participare aș putea avea în timpul întrunirilor Am decis să creez oricum o cameră de rugăciune, în speranța că unii membri ai bisericii vor fi dispuși să vină și să se roage periodic în timpul întrunirilor.

În acea primă seară de vineri am fost doar eu. M-am simțit singură, dar oricum m-am  rugat. Sâmbătă seara, am fost  din nou doar eu. M-am simțit un pic mai descurajată. Am pus o interpretare frumoasă a rugăciunii ”Tatăl nostru”. În timp ce ascultam, m-am rugat. „Știu că unde doi sau trei sunt adunați în numele Tău, Tu ești acolo Doamne, dar ce se întâmplă dacă sunt doar eu?” m-am rugat în tăcere.

Când s-a terminat melodia, am deschis ochii și camera era plină de îngeri. Am început să plâng în timp ce priveam uimită de jur împrejur. Îngerii erau înalți, până în tavan, cu umeri largi. Stăteau umăr la umăr cu spatele la perete, în jurul camerei. M-am simțit atât de mică în comparație cu ei. Aveau aripi și purtau haine asemănătoare cu robele. Am fost atrasă de fețele lor. Păreau bărbați, bărbați foarte frumoși. Ochii lor erau atât de blânzi și zâmbeau cu bunătate, mângâietori. Trăsăturile feței erau definite și aveau o înfățișare de îndrăzneală asemănătoare războinicului. Părul  întunecat le curgea pe umeri și păreau aproape iridescent. În timp ce nu puteam vedea prin ei, aproape că puteam. Formele lor străluceau cu o culoare crem. Am putut să-i văd doar patru sau cinci secunde și apoi au dispărut, dar nu m-am putut opri din plâns pentru restul serii.

Fusesem atât de descurajată, întrebându-mă dacă Dumnezeu ar putea lucra dacă eram doar eu în camera de rugăciune. El mi-a arătat în mod miraculos că, dacă o persoană se roagă, este suficient. Mă simt atât de nevrednică și copleșită că El mi-a dat acest mare dar. Încă plâng des când mă gândesc la această experiență sacră.

Continui să mă rog singură în camera de rugăciune a bisericii, dar nu mai sunt descurajată, pentru că știu că este plină de îngeri, chiar dacă nu îi pot vedea. Trebuia să vă împărtășesc experiența! Nu trebuie să subestimăm niciodată puterea rugăciunii. Chiar dacă doar o singură persoană se roagă, este suficient. Dumnezeu lucrează chiar și atunci când nu putem vedea.”

Despre autor:

Melony Coleman este soție de pastor și mamă a trei copii. Ea și familia ei locuiesc în sudul Oregonului.

Întrebări de meditat:

  • Te-ai simțit uneori singur în rugăciune?
  • Te-ai rugat tot rugat și încă nu ai văzut răspunsul pe care l-ai dorit?
  • Sau te-ai întrebat dacă este vreo diferență când te rogi singur?
  • Dacă ești tentat să te descurajezi, amintește-ți că Isus S-a rugat singur și uită-te cum rugăciunile Lui au schimbat lumea!
  • Ia în considerare pe Avraam, Iacov, Iosif, David, Ilie, Estera și mulți alții de-a lungul secolelor. Uneori se simțeau foarte singuri și totuși rugăciunile lor au mișcat cerul.

PROVOCARE LA CERCETAREA INIMII:

În această săptămână, am dori să te provocăm să iei unul sau două dintre personajele biblice enumerate mai sus (sau să alegi propriul tău personaj) și să afli tot ce poți despre perioadele lor de rugăciune solitară. Folosește Biblia și spiritul profeției pentru studiu biblic personal și scrie constatările. Apoi alege o caracteristică pe care o admiri cu adevărat dintr-un aspect al vieții lor de rugăciune și roagă-te ca Dumnezeu să-ți dea și ție acea virtute de rugăciune.

Deoarece Ilie a fost un bărbat cu o mare credință, Dumnezeu l-a putut folosi în această criză din istoria lui Israel. În timp ce se ruga, mâna credinței sale a prins făgăduințele Cerului și a stăruit în rugăciune până când cererile sale au fost ascultate. El nu a așteptat o dovadă deplină că Dumnezeu l-a ascultat, ci a fost gata să se avânte riscând totul la cel mai slab semn al bunăvoinței divine. Totuși lucrul pe care el a fost în stare să îl facă prin puterea lui Dumnezeu, pot să îl facă toți în domeniul lor de activitate în slujba Iui Dumnezeu… O credință ca aceasta este necesară în lume astăzi — credința care se prinde de făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu și nu se lasă până când Cerul nu răspunde (Rugăciunea, p. 138)

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

Motive de rugăciune – Vineri, 1 mai 2020

MOTIVE DE LAUDĂ

Lăudăm pe Domnul pentru toate grupurile și departamentele bisericii care continuă să găsească modalități creative și de ajutor pentru a ajunge la cei care au probleme! Multe vieți sunt atinse de dragostea lui Isus!

CERERI:
  • Rugați-vă pentru membrii bisericii care trăiesc în orașe dens populate din întreaga lume în această perioadă de pandemie. Rugați-vă pentru protecție și asigurarea nevoilor lor.
  • Rugați-vă pentru profesioniștii din domeniul medical din întreaga lume care luptă cu această pandemie coronavirus deja de săptămâni și luni. Cereți ca Dumnezeu să le dea putere să reziste.
  • Rugați-vă ca poporul lui Dumnezeu să continue să studieze în profunzime Cuvântul Său, să petreacă mult timp în rugăciune, să îndepărteze păcatele și să se pregătească pentru venirea lui Isus în curând.
  • Cereți lui Dumnezeu să vă arate cum să vă rugați în acest moment de criză.

Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro

Traducere: Adina Păltineanu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.