Căutând redeşteptarea (Introducere)

Spread the love

Bun venit la ediția 2021 a celor Zece Zile de rugăciune!

Credem că rugăciunea este într-adevăr locul de naștere al redeșteptării!

Dumnezeu a făcut atât de multe minuni în anii trecuți atunci când L-am căutat împreună cu post și rugăciune. Duhul Sfânt a lucrat convertiri, pasiune reînnoită pentru evanghelizare, biserici redeșteptate  și a vindecat relații. Iată câteva mărturii din anii anteriori:

În timpul celor zece zile de rugăciune am avut două cereri: 1) pentru fiica mea să fie eliberată din robia dependenței și 2) pentru ca soțul meu să vină la Domnul. [Până în anul următor] Lăudam pe Dumnezeu pentru capacitatea fiicei mele de a spune că este de opt luni „curată” de metamfetamină, nu mai este om al străzii  și muncește cu normă întreagă. Soțul meu a fost rebotezat și a participat de fapt la cele Zece Zile de Rugăciune cu mine anul acesta. Toate lauda lui Dumnezeu, Tatăl nostru, prin Isus Hristos. (N.H.)

Ca biserică, am început să ne rugăm pentru ploaie, deoarece țara noastră se confrunta cu secetă. A fost  o perioadă agitată și toată lumea a intrat în panică, dar vreau să-i mulțumesc lui Dumnezeu că după trei zile, El a răspuns rugăciunilor noastre. Acum plouă în fiecare zi. (L.M.)

Prin rugăciune, bolnavii au fost vindecați, membrii înstrăinați ai familiei au fost reuniți, speranța a fost prezentă chiar și în moartea celor dragi și oamenii și-au reconsacrat viața lui Dumnezeu. Slujim un Dumnezeu viu! De abia așteptăm să vedem ce ne-a păstrat El în acest an. (Dereck)

Te-a chemat vocea  lui Dumnezeu la redeșteptare? Biblia este plină de făgăduințe pentru tine:

”Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Fața Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui țara” (2 Cronici 7:14).

”Mă veţi căuta, şi Mă veţi găsi dacă Mă veţi căuta cu toată inima” (Ieremia 29:13).

” Atunci, oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Ioel 2 :32).

” Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi” (Iacov 4 :8).

Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3 :20).

Oriunde te-ai afla în viață acum, Dumnezeu este mai aproape decât crezi. El vrea să-Și reverse binecuvântările asupra familiei tale, asupra bisericii, a localității și a lumii tale!

Tema acestui an:

Căutând redeșteptarea

În acest an, te  invităm să cauți redeșteptarea prin puterea Duhului Sfânt în timpul celor Zece Zile de Rugăciune. În timp ce te  rogi cere pentru tine împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu către Zorobabel: ”Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu”, spune Domnul oștirilor” (Zaharia 4,6). Cu alte cuvinte, ”Ceea ce plănuiești nu va reuși nici prin puterea unei armate, nici prin puterea omenească; ci mai degrabă, Duhul Meu o va îndeplini! Eu, Domnul Dumnezeul Atotputernic, promit acest lucru” (tradus de Helmut Haubeil din versiunea germană Hoffnung fuer Alle).

Dumnezeu vrea să facă lucruri incredibile în viețile și bisericile noastre astăzi. Planurile Lui depășesc cu mult propriile noastre capacități și numai printr-o legătură constantă cu El prin rugăciune putem îndeplini sarcina pe care El a pregătit-o. El ne spune: ” Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” (Ieremia 33,3).

Vino  împreună cu noi să  ne rugăm pentru redeșteptare și pentru revărsarea promisă a Duhului Sfânt. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și veți vedea cum el va deschide ferestrele cerurilor!

Sugestii pentru timpul de rugăciune

  • Rugăciunile să fie scurte – doar o propoziție sau două pentru fiecare subiect. Apoi lăsați rândul altora. Vă puteți ruga de câte ori vreți, ca într-o conversație.
  • Nu vă fie frică de pauze, pentru că acestea dau timp fiecăruia să asculte șoapta Duhului Sfânt.
  • Imnurile cântate împreună, după cum conduce Duhul sunt o binecuvântare uriașă. Nu este neapărată nevoie de pian. Se poate cânta foarte bine acapella.
  • Decât să folosim timp prețios despre cererile de rugăciune, pur și simplu ne rugăm pentru ele. Apoi alții se pot ruga pentru cererile noastre, cerând împlinirea făgăduințelor pentru nevoia noastră.

Cerând împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu

Este privilegiul nostru să cerem împlinirea făgăduințelor în rugăciunile noastre. Toate poruncile și sfaturile Sale sunt tot atâtea făgăduințe. Pentru că El nu ar cere de la noi ceva ce noi nu am putea face în puterea Sa.

Este atât de ușor să ne concentrăm asupra nevoilor, greutăților, provocărilor noastre – și  să ne plângem și să ne văităm despre situația noastră atunci când ne rugăm. Nu acesta este scopul rugăciunii. Rugăciunea este menită să ne întărească credința. De aceea vă încurajăm să cereți împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu atunci când vă rugați. Ridicați-vă ochii de la voi  înșivă și  de la slăbiciunile voastre și priviți la Isus. Privind la El suntem schimbați după chipul Lui.

Ellen White ne oferă această încurajare: ”Fiecare făgăduință din Cuvântul lui Dumnezeu este pentru noi. În rugăciunile tale, prezintă cuvântul făgăduit al lui Iehova și prin credință cere împlinirea acelor făgăduințe. Cuvântul Său este garanția că dacă ceri cu credință, vei primi toate  binecuvântările spirituale. Continuă să ceri, și vei primi nespus mai mult decât tot ce ceri sau gândești” (In Heavenly Places, p. 71).

Cum poți cere împlinirea făgăduințelor Lui? De exemplu, când te rogi pentru pace, poți cere promisiunea din Ioan 14:27 și spune: ”Doamne, ne-ai spus în Cuvântul Tău: ‘Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.’  Dă-mi pacea pe care ai promis că o vei lăsa cu noi.” Mulțumește Domnului fiindcă îți dă pace, chiar dacă nu o simți în suflet pe loc și imediat.

Postul

Te încurajăm să ții Postul lui Daniel în timpul acestor zece zile. Începerea anului cu post și rugăciune este modul ideal pentru consacrarea vieților noastre lui Dumnezeu pentru anul ce vine. Ellen White ne spune: ”Acum și de acum înainte până la încheierea timpului, cei din poporul lui Dumnezeu ar trebui să fie mai hotărâți, mai prudenți, neîncrezându-se în propria lor înțelepciune, ci în înțelepciunea Conducătorului lor. Ei ar trebui să-şi pună deoparte zile de post şi rugăciune. Se poate ca abstinența totală de la mâncare să nu fie necesară, dar ei ar trebui să mănânce cu moderație din hrana cea mai simplă” (Dietă și hrană, p.188)

Știm despre Daniel că a mâncat fructe și legume timp de  zece zile. Te încurajăm să adopți și tu o dietă foarte simplă în timpul acestor zece zile. Dacă vrem o minte mai limpede care să audă vocea lui Dumnezeu și dacă vrem să ne apropiem de El, trebuie să ne asigurăm ca dieta noastră nu ne împiedică.

A posti nu înseamnă numai să te abții de la mâncare. Te încurajăm să postești de la emisiunile de televiziune, filme, jocuri pe computer, chiar și Facebook și YouTube. Uneori, lucruri care nu sunt rele prin ele însele, pot lua atât de mult din timpul nostru. Renunță la tot ce se poate renunța, pentru ca în felul acesta să petreci mai mult timp cu Domnul.

A posti nu este o metodă rapidă de a obține o minune de la Dumnezeu. Postul înseamnă să ne smerim astfel încât Dumnezeu să poată lucra în noi și prin noi. Să ne apropiem de El prin post și rugăciune și El Se va apropia de noi.

Duhul Sfânt

Fii sigur că ai cerut ca Duhul Sfânt să-ți arate cum și despre ce să te rogi în viața cuiva sau într-o situație anume. Biblia ne spune că nu știm cum trebuie să ne rugăm și că Duhul Sfânt este Cel ce mijlocește pentru noi.

”Noi nu trebuie numai să ne rugăm în numele Domnului Hristos, ci și prin inspirația Duhului Sfânt. Aceasta explică ceea ce trebuie să înțelegem când se spune că Duhul ‘mijlocește pentru noi cu suspine negrăite’ Romani 8, 26. Lui Dumnezeu Îi place să răspundă la asemenea rugăciuni. Când cu căldură și stăruință înălțăm o rugăciune în numele Domnului Hristos, în chiar această stăruință se află garanția din partea lui Dumnezeu că El este gata să răspundă la rugăciunea noastră ‘nespus mai mult decât cerem sau gândim noi’ Efeseni 3, 20” (Parabole, p.147).

Credința

Citim în Spiritul Profetic că ”rugăciunea și credința vor face ceea ce nici o putere din lume nu poate împlini” (Divina vindecare, p. 509). Ni se spune de asemenea că ”Putem cere orice dar pe care El l-a făgăduit; trebuie apoi să credem că vom primi ceea ce am cerut și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce am primit” (Educație, p. 258). Să ne facem deci obiceiul de a mulțumi lui Dumnezeu dinainte prin credință, pentru ceea ce va face  și pentru modul în care va răspunde rugăciunilor noastre.

Roagă-te pentru alții

În timpul acestor zece zile, te încurajăm să te rogi în mod special pentru cei pe care Dumnezeu i-a adus în viața ta. Alege cinci până la șapte persoane. Pot fi rude, prieteni, colegi de serviciu, vecini sau simple cunoștințe. Ia-ți timp și întreabă-L pe Dumnezeu pentru cine ar dori să te rogi. Mai roagă-L să-ți pună și o reală povară pe suflet pentru aceste persoane. Scrie aceste nume pe hârtie și pune-le la îndemână, de exemplu în Biblia ta. Se întâmplă ceva remarcabil când scrii aceste nume și vei fi uimit văzând cum lucrează Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile tale!

Provocarea la acțiune a celor Zece Zile de Rugăciune

Domnul Isus ne cheamă nu doar să ne rugăm ci să slujim nevoilor celor din jurul nostru. ”Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit;  am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine” (Matei 25:35, 36).

În cartea Divina Vindecare citim astfel: ”Trebuie să ducem o viață dublă — o viață de cugetare și una de acțiune, o viață de rugăciune tainică și una de lucrare plină de zel” (p.512). Am primit atât de multă iubire de la Mântuitorul nostru și avem privilegiul de a împărtăși această iubire cu prieteni, vecini și străini în nevoie.

Tu și biserica din care faci parte cereți lui Dumnezeu în rugăciune să vă arate cum puteți servi altora  după cele Zece Zile de Rugăciune. Pe măsură ce lucrați pentru a organiza totul, evitați să lăsați ca aceste aranjamente să vă distragă atenția de la rugăciune. ”Efortul personal pentru binele altora trebuie să fie precedat de multă rugăciune în taină, deoarece, pentru a înțelege știința salvării de suflete, este necesară o mare înțelepciune. Înainte de a vorbi cu oamenii, vorbiți cu Domnul Hristos. Obțineți de la tronul ceresc pregătirea necesară pentru a sluji nevoilor oamenilor” (Rugăciunea, p.313).

În  resursele online ale celor Zece Zile de Rugăciune, veți găsi un document cu zeci de sugestii pentru a ajunge la cei din jur. Isus vă invită să fiți mâinile și picioarele Sale pentru o lume în nevoie!


Materialele au fost pregătite de Asociația Pastorală a Conferinței Generale a Adventiștilor de Ziua a Șaptea.

Colaborator principal pentru devoționalele zilnice: Helmut Haubeil

Traducere și adaptare: Adina Păltineanu

Site: Canny Agency

Textele biblice sunt preluate din traducerea Cornilescu.

Mai multe resurse pentru redeșteptare

Colaboratorul principal al devoționalelor din 2021 este Helmut Haubeil. După ani de zile de activitate în afaceri, la vârsta de 37 de ani el a răspuns chemării lui Dumnezeu de a fi pastor. A servit ca director al unei case de bătrâni adventiste din Germania, a editat un buletin informativ despre misiune și a condus activități misionare în Asia centrală și India. În ultimii ani, el i-a inspirat pe credincioșii din întreaga lume cu seminariile și cărțile sale, inclusiv cartea tradusă pe scară largă Pași către redeșteptare personală.

Helmut Haubeil invită cititorii să descarce gratuit cartea Pași către redeșteptare personală de pe website-ul său: https://steps-to-personal-revival.info (disponibil în mai mult de 40 de limbi și în format audio). Cărțile suplimentare includ Abide in Jesus  și Spirit-filled Coworkers of Jesus (în curând).

Participanții la Zece zile de rugăciune ar putea dori să citească următoarele capitole pe lângă devoționalele zilnice:

Ziua 1

Pași către redeșteptare personală, capitolul 1, „Darul prețios al lui Isus

Ziua 2

Spirit-filled Coworkers of Jesus, Chapter 1, “God Loves You”

Ziua 3

Abide in Jesus, Chapter 2, “Surrender to Jesus”

Ziua 4

Pași către redeșteptare personală,, capitolul 2, „Care este esența problemelor noastre?”

Ziua 5

Pași către redeșteptare personală, capitolul 2, „Care este esența problemelor noastre?”

Ziua 6

Pași către redeșteptare personală, capitolul 3, „Problemele noastre sunt rezolvabile”

Ziua 7

Pași către redeșteptare personală, Capitolul 5, „Cheia pentru practică”

Ziua 8

Abide in Jesus, Chapter 4, “Obedience Through Jesus”

Ziua 9

Spirit-filled Coworkers of Jesus, Chapter 3, “Who Is Working: God Through Me or Me for God?”

Ziua 10

Spirit-filled Coworkers of Jesus, Chapter 10, “Spiritual-Missionary Restart in Three Steps”

Traducere: Adina Păltineanu

Sursa: https://www.zecezilederugaciune.ro/anul2021/

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.