10 Jocuri pentru un Sabat în casă

La rugămintea unor persoane, am decis să ofer câteva sugestii pentru un Sabat cât mai plăcut în familie, în casă, alături de cei dragi. Sugestiile cuprind jocuri uşoare, simple dar atractive, mai ales pentru familiile cu copii.

Jocurile ce urmează pot fi antrenante în orice casă, nu numai acolo unde sunt copii, ci oriunde sunt persoane care se simt încă tinere.

Continuă lectura 10 Jocuri pentru un Sabat în casă

12 Epidemii (sau pandemii) din istoria lumii noastre

Sunt foarte multe persoane care, necunoscând bine istoria lumii noastre, cred că această pandemie, dată de Coronavirus, este singura sau cea mai importantă.

Pentru o informare corectă şi pentru o cunoaştere avizată a realităţii, în continuare am ales 12 dintre cele mai importante „molime sau ciumi” care au afectat mai mult sau mai puţin planeta noastră:

Continuă lectura 12 Epidemii (sau pandemii) din istoria lumii noastre

La mulţi ani, 2017!

Iată că, încet… şi aproape pe nesimţite, încă un an apune în istorie. A fost rău, a fost bun… aproape că acum nici nu mai contează. Vine un alt an. Că va fi bun sau că va fi mai rău, în cea mai mare măsură depinde de noi, de mine şi de tine. Să dea Dumnezeu ca eu şi tu să fim mai buni, că asta contează cel mai mult. Iar anul 2017 să fie plin de binecuvântări din partea lui Dumnezeu, aşa cum ştie El că e mai bine.

Continuă lectura La mulţi ani, 2017!

La început de an 2016

Felicitare 2016

 

Trecerea într-un an nou îmi oferă încă un prilej de a vă transmite dorinţele mele de bine şi încrederea că Dumnezeu vă va oferi tot ce este mai bun.

Dumnezeu să vă dea ANI VEŞNICI în Împărăţia Sa!

cu inimă sinceră, Viorel

(dacă daţi click pe imagine o veţi putea vedea şi la o rezoluţie mare)

La cumpăna dintre ani

Animation2Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ofere tot ce ştie El că vă este cel mai de folos în tot anul 2014.

Un text biblic care aş dori să vă călăuzească în noul an:

1 Petru 5:7  „Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.”

Să fiţi sănătoşi, fericiţi, credincioşi şi inimoşi în anul necunoscut care urmează.

cu inima sinceră, Viorel

Pentru anul 2013!

Mesajul care urmează este pentru toţi cei care acceptă o altfel de urare la trecerea dintre ani. Mi-a plăcut, m-a motivat şi m-a mişcat într-un mod uimitor.

Este dorinţa sinceră unei mame deosebite pentru unul dintre fii săi dragi.

„Lucrarea este asupra noastră în vederea sfinţirii desăvârşite. Când Dumnezeu vede că facem tot ce putem, atunci El ne ajută. Şi îngerii ne ajută şi vom fi puternici prin Hristos, care ne întăreşte. Continuă lectura Pentru anul 2013!

Adevărul, BIBLIA şi minciunile

Ziarul Adevărul, începând cu ziua de marţi, 10.04.2012, a distribuit cea mai importantă carte a creştinătăţii – BIBLIA. Deşi ar fi trebuit să fie lăudabilă pe deplin, iniţiaţiva a stârnit mari controverse.

Iată un fragment preluat de pe www.ziare.com:

Patriarhia Romana condamna Biblia difuzata impreuna cu ziarul Adevarul si atrage atentia ca „nu este ortodoxa” si le cere preotilor sa-i informeze pe credinciosi ca nu are binecuvantarea Sfantului Sinod.

Continuă lectura Adevărul, BIBLIA şi minciunile