Dar Ana se roagă şi Domnului cere
Să-i dea bucurie, să-i dea mângâiere
Să-i dea o speranţă, să vadă-o lumină.
Iar prunc de va naşte, la Silo-l închină

Şi Domnul ascultă a inimii rugă,
Nu are Penina motiv să împungă.
Se naşte copilul şi mama îl creşte
S-asculte pe Domnul când glasu-i vorbeşte.

Cam trei anişori a stat pruncul acasă
Apoi merg la Silo şi-acolo îl lasă
În grija lui Eli, un preot ce-şi scapă
Din mână copiii, ş-ii lasă în groapă.

Şi Domnul din ceruri ar vrea să vorbească
Cu micul slujbaş, să-l ajute să crească
Un vas al iubirii, un ghid spre credinţă,
Să ducă poporul doar spre biruinţă.

Auzi tu pe Domnul, când vrea să vorbească?
Accepţi să te strige ca să te trezească
Din somnul cel greu, ce-i numit nepăsare,
Şi-n care cădem prea-ades fiecare?

Nu-i timp de dormit când Isus te îmbie
Să ai o credinţă mai trează, mai vie,
Aleargă spre El şi ascultă ce-ţi spune
Căci Domnul va face cu tine minune.

© Viorel Dascalu 2012

Unele dintre cele mai frumoase povesti despre succes din istorie au aparut in urma unui cuvant de incurajare sau a unui semn de incredere din partea cuiva iubit sau a unui prieten increzator.

Daca n-ar fi existat o sotie increzatoare ca Sofia, poate ca astazi n-ar fi existat in literatura universala numele lui Nathaniel Hawthorne. Intr-una din zile, cand s-a intors de la slujba, i-a marturisit sotiei sale ca este un ratat deoarece a fost dat afara de la slujba lui de la vama. Mare i-a fost insa surpriza cand sotia, in loc sa se supere, l-a intampinat cu o exclamatie de bucurie: „Acum poti sa-ti scrii si tu cartea!”. Neincrezator, el ia replicat: „si din ce vom trai pana o termin?” Atunci ea a deschis un sertar din care a scos un teanc mare de bani. In fiecare saptamana, din banii pe care ii primea pentru gospodarie de la sotul ei, economisea cate putin, iar suma pe care o aveau acum urma sa le ajunga pentru un an.
„Stiam ca vei scrie o capodopera, stiam ca poti” – cuvintele acestea l-au motivat pe Hawthorne. Din increderea si curajul ei s-a nascut unul dintre cele mai bune romane din literatura americana, Litera stacojie, avand in centru perioada puritana.

Stabileste-ti drept regula sa nu rostesti nici un cuvant de indoiala si descurajare. Prin cuvinte pline de speranta si printr-o voiosie sfanta noi putem face mult pentru a lumina viata altora si pentru a-i intari in incercarile lor.

Care a fost ultimul cuvant de incurajare pe care l-ai spus mamei sau tatalui tau? Ti-aduci aminte de cuvintele de incurajare pe care le-ai primit de la vreun profesor?

„Nici unul din noi nu trăieşte pentru sine” (Romani 14:7), asa ca nu fi egoist in cuvinte de apreciere.

Mergi chiar acum si multumeste-i mamei tale pentru timpul pe care il „iroseste” cu atata iubire pentru tine.

Şi-n faţă este Ai-ul, cetatea-i foarte mică,
Iar toţi israeliţii nu au nici pic de frică
Că s-ar putea să fie învinşi în luptă dreaptă…
Dar altfel se întâmplă de cum ei se aşteaptă

Se văd înfrânţi în luptă… iar Iosua nu ştie
De ce-au căzut evreii, pe câmp, la datorie.
Se-ndreaptă către chivot, se pleacă-n rugăciune,
Iar Dumnezeu l-ascultă şi iată ce îi spune:

„Nu sta plecat degeaba… ci pe popor adună,
Sfinţeşte-i pentru mâine. Ei au păcat; să-l spună!
Când tu vei trage sorţul, vor fi descoperite
Acele lucruri rele ce-au fost pe-ascuns poftite.”

Începe cercetarea şi cercul se restrânge
Speranţa de scăpare încet, încet, se frânge
Iar hoţu-i scos în faţă şi Iosua vorbeşte:
„Pe Domnul să Îl lauzi… şi-apoi mărturiseşte!”

Acan se spovedeşte, dar rău deloc nu-i pare,
Motive pune-n faţă… să-i fie apărare
La fapta mişelească făcută fără minte…
Dar răul nu se scuză prin vorbe sau cuvinte.

El spune că, în pradă, vazut-a lucruri rare:
O haină valoroasă şi-o placă foarte mare
Din aur fabricată… Şi buni sunt şi arginţii,
De sunt mai mulţi grămadă, ei fură ochii minţii.

Şi toate sunt aduse, poporul să le vadă,
O lecţie să-nveţe: pe Dumnezeu să-L creadă,
S-asculte totdeauna poruncile primite
Iar lucrurile rele… să fie nimicite.

Decizia e cruntă şi-a fost pe loc luată,
S-acopere păcatul, ei sunt chemaţi pe dată
Şi-au luat toţi bolovanii, i-au aruncat grămadă
Acan şi-ai lui muriră… că au poftit din pradă.

© Viorel Dascalu 2012

Alfred Binet a ajuns la concluzia ca ar fi bine sa-i ajutam cumva pe oameni ca sa stie cat au in camara si cat ar trebui sa aiba ca sa le ajunga pana in vara urmatoare.

Cine este Alfred Binet? Alfred (1857-1911) s-a consacrat psihologiei dupa ce s-a afirmat ca autor dramatic, a obtinut licenta in drept si a intreprins studii de stinte naturale, devenind mai tarziu doctor in stiintele naturii. In anul 1891, a intrat ca preparator la laboratorul de psihologie de la Sorbona, iar dupa patru ani a devenit directorul acestuia. Era interesat de procesele gandirii, dar a cercetat si inteligenta, mai ales inteligenta copiilor. In 1904, a facut parte dintr-o comisie a Ministerului Invatamantului pentru a organiza activitatile scolare pentru copii mai putin dotati, cei cu probleme intelectuale. El a conceput primul test de inteligenta care intr-adevar a fost folosit si in practica.

Ce este inteligenta? Multa vreme s-a crezut ca numai activitatea verbala a omului este inteligenta, insa in secolul al XX-lea s-a stabilit in mod cert ca exista inteligenta verbala – simbolica, inteligenta practica si inteligenta sociala. Pentru a trai in aceasta lume avem nevoie de intelegerea relatiilor care exista intre diverse elemente, la fel cum avem nevoie sa ne adaptam in asa fel incat sa ne realizam propriile scopuri. Ce ar putea sa ne ajute in realizarea acestui tel?

Studiind lectiile din natura in care exista multa simplitate si legi foarte clare avem posibilitatea sa invatam foarte multe lucruri. Lumea creata de Dumnezeu ne invata sa observam viata fiecarei vietuitoare, sa aflam rolul ei pe acest pamant si legatura ei cu alte elemente din natura.

Astfel, cunoscand lumea naturii, vom cunoaste mai bine Creatorul, la al carui cuvant s-a nascut lumea si tot ce este in ea. Vom intelege legatura stransa care exista intre lumea naturii si lumea spirituala, iar inteligenta noastra va tinde astfel spre cel mai inalt grad de eficienta.

Din tot ce ofera piata lumii, haidem sa alegem acum, plin de inteligenta, doar ceea ce e folositor din abundenta, nu doar pentru viata aceasta ci si pentru vesnicie.

Ba, parcă-au fost ceva mai dese
Din cele ce-au adus oftat
Dar m-au făcut ca să îmi pese
Că timpul este măsurat.

Da… au trecut, s-au dus în urmă
Şi alte vin cu an mai nou,
Trei sute şaişcinci, o turmă
Păzită doar de Dumnezeu.

Doar El pe braţe de mă ţine
Umblatu-mi fi-va mai uşor.
Aş vrea ca să îmi meargă bine
Iar munca mea s-o fac cu spor.

Vreo boală de-ar ieşi în cale,
Să trec uşor, pe lângă ea,
Iar mersul prin a morţii vale
Să fie numai… grija Sa.

Familia… să-mi stea unită
În dragoste şi mult respect;
Şi casa fie-atent păzită
De sfatul bun şi înţelept.

Scriptura să-mi arate drumul
Spre Ţara unde-i tot frumos.
Să fiu mai bun. Precum e fumul,
Eu vreau mai sus şi nu în jos.

Mi-ar place mult ca anul ăsta
Să vină Domnul pe alb nor,
Să treacă răul şi năpasta,
S-ajung perfect, nemuritor.

© Viorel Dascalu 2011 

Ca să avem mai multe informaţii şi ca să putem face comparaţii, ar fi bine să ştim câte ceva despre lunile calendarului evreiesc şi despre caracteristicile vremii din luna decembrie la evrei.

Iată care sunt lunile anului la evrei şi echivalentul lor:

- Nissan/30 de zile/Martie-aprilie
- Iyar/29/de zile/Aprilie-mai
- Sivan/30 de zile/Mai-iunie
- Tammuz/29 de zile/Iunie-iulie
- Av/30 de zile/Iulie-august
- Elul/29 de zile/August-septembrie
- Tishri/30 de zile/Septembrie-octombrie
- Cheshvan/29 sau 30de zile/Octombrie-noiembrie
- Kislev/30 sau 29 de zile/Noiembrie-decembrie
- Tevet/29 de zile/Decembrie-ianuarie
- Shevat/30 de zile/Ianuarie-februarie
- Adar/29 sau 30 de zile/Februarie-martie
- Adar II/29 de zile/Martie-aprilie

Găsim astfel că luna decembrie la noi ar fi Kislev sau Tevet la evrei.

Să ne gândim cum era vremea în această perioadă a anului în Betleem, unde s-a născut Isus. Luna evreiască Kislev (noiembrie/decembrie) era rece şi ploioasă. În luna următoare, Tevet (decembrie/ianuarie), se înregistrau cele mai scăzute temperaturi din an, iar în regiunile înalte chiar ningea uneori. Să vedem ce spune Biblia despre clima din zona Betleemului.

Cărturarul biblic Ezra arată că luna Kislev era cunoscută drept o lună rece şi ploioasă. După ce menţionează că poporul s-a adunat la Ierusalim în luna a noua (Kislev)]”,

Ezra spune că oamenii adunaţi acolo “Toţi bărbaţii lui Iuda şi Beniamin s-au strâns la Ierusalim în trei zile. Era a douăzecea zi a lunii a noua. Tot poporul stătea pe locul deschis dinaintea Casei lui Dumnezeu, tremurând din pricina împrejurării aceleia şi de ploaie.” (Ezra 10:9)

Iată ce au declarat aceştia despre vremea din acea perioadă a anului: „Dar poporul este în mare număr, vremea este ploioasă, şi nu poate să rămână afară.” (Ezra 10:13)

Biblia vorbeşte despre faptul că şi la evrei era iarnă: “În Ierusalim se prăznuia atunci praznicul Înoirii Templului. Era iarna.” (Ioan 10:22) Este vorba de iarna de dinaintea răstignirii lui Isus.

Profetul Ieremia aduce o clarificare însemnată despre condiţiile de iarnă din ţinuturile biblice: “Împăratul şedea în casa de iarnă, căci era în luna a noua-şi înaintea lui era un foc de cărbuni aprinşi.” (Ieremia 36:22) Dacă în casa împăratului era nevoie de foc, oare cum o fi fost afară?

Nu e de mirare că păstorii din această parte a globului nu stăteau cu turmele sub cerul liber în lunile de iarnă!

Potrivit Bibliei, în noaptea în care s-a născut Isus, păstorii erau cu turmele pe câmp. De fapt, scriitorul biblic Luca arată că atunci în ţinutul Betleemului păstorii erau încă pe dealuri. „În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.” (Luca 2:8).

De aici reiese că păstorii chiar trăiau sub cerul liber, nu doar se plimbau pe afară în timpul zilei. Ej stăteau cu turmele lor pe câmp şi noaptea. Ar fi putut ei trăi în Betleem sub cerul liber pe o vreme rece şi ploioasă de decembrie? Bineînţeles că nu.

În concluzie, dovezile arată limpede că Isus nu s-a născut în decembrie.

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune cu exactitate când a murit Isus, însă ne dă doar câteva indicii despre naşterea sa. Acest lucru ne aminteşte de următoarele cuvinte ale regelui Solomon: „Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, şi ziua morţii decât ziua naşterii.” (Eclesiastul 7:1).

Nu trebuie să ne surprindă, aşadar, că Scripturile ne oferă numeroase informaţii despre lucrarea şi moartea lui Isus, dar nu ne oferă detalii referitoare la timpul naşterii lui.

Atunci de unde vine data de 25 decembrie din calendarul creştin?

Am să citez din Istoria Bisericească Universală:

“În Răsărit, pentru prima dată s-a despărţit sărbătoarea Naşterii Domnului, de cea a botezului, serbându-se la 25 decembrie în Biserica din Antiohia, în jurul anului  377, apoi la Constantinopol în anul 379, când Sf. Grigore de Nazianz a ţinut celebra sa predică festivă: “Hristos se naşte, slăviţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L…” Sfântul Ioan Hrisostom a stăruit, de asemenea, pentru introducearea sărbătorii Naşterii Domnului în Răsărit, la 25 decembrie. Naşterea Domnului a înlocuit sărbătoarea păgână a solstiţiului de iarnă (natalis solis) combinată din secolul al III-lea cu sărbătoarea zeului solar Mithra (deus solis invictus), Hristos fiind numit “Soarele dreptăţii”, care a adus lumii “răsăritul de sus”, învingând păgânismul.” (Istorie Bisericească Universală – Editura Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române 1992 – pag. 222)

Dicţionarul de Teologie Ortodoxă “dă vina” pe Constantin cel Mare:

“Făcând o apropiere între soare şi Dumnezeul creştin, Constantin declară în 321 prima zi a săptămânii ca zi de odihnă pe care o numeşte ziua Sfântă a soarelui (Dies Solis). De altfel, în această perioadă creştinismul împrumută elemente din cultura păgână, ca de pildă celebrarea naşterii lui Hristos la 25 decembrie, ziua de naştere a soarelui, folosirea lumânărilor, a tămâiei etc.” (Dicţionar de Teologie Ortodoxă -  Editura Institutului Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române  - pag. 96)

În concluzie, data de 25 decembrie nu are absolut nimic în comun cu naşterea Domnului Isus Hristos.

Veghează cu drag surioara pe maluri,
Iar îngerii-l poartă pe Moise pe valuri
S-ajungă aproape de fata de rege
Ce-l vede, … şi fapta pe loc o-nţelege.

Şi Domnu-i vorbeşte, îi place copilul,
Nu-l lasă să piară navigând pe tot Nilul.
Îl vrea pentru ea ca s-ajungă pe tronul
Ce gol va rămâne de-i mort Faraonul.

Maria găseşte şi-o doică să-l crească,
Pe mama lui bună ce vrea să-l iubească,
Să toarne în inima-i mică dorinţa
S-asculte de Domnul, căci sfântă-i credinţa.

Şi Moise învaţă că Domnul e mare,
El pune pe regi şi urneşte popoare,
Le mută în locuri din vreme prezise
Ce la început ar părea că-s doar vise.

Dar vine şi vremea să meargă la curte
Credinţa păgână el are să-nfrunte,
Şi tot ce-a-nvăţat lângă mama acasă
Îl ţine-n credinţă, de zei nu îi pasă.

Eşti gata şi tu ca în vremi idolatre
Să fugi de păcat, cu Isus să ai parte?
Nu fi amăgit de a lumii orbire
De vrei să primeşti chiar în dar … Mântuire!

© Viorel Dascalu 2011

In continuare vreau sa-ti spun cate ceva nu despre tratamentele asupra oamenilor, nici despre acelea pentru animale, ci despre unele mai deosebite, tratamentele pentru… pietre.

Tratamentul – sau „ameliorarea” – este procesul de imbatranire estetica a unui mineral, fara a-i schimba semnificativ compozitia chimica sau proprietatile fizice. Adesea, pietrele sunt tratate pentru a li se intensifica sau, din contra, pentru a li se estompa culoarea. Alteori, ele sunt tratate pentru a li se corecta defecte cum ar fi crapaturile si porii.

Colorarea agatelor si a calcedoniei este, probabil, cel mai cunoscut tratament. Pentru a obtine culoarea dorita, esantioanele mai poroase sunt impregnate cu diferiti pigmenti sau coloranti, singuri ori in prezenta acizilor sau bazelor.

O alta varianta ar fi tratarea termica dupa impregnarea cu colorant. Caldura poate intensifica o culoare (cum se intampla in cazul acvamarinului si safirului), o poate slabi (in cazul morionului) sau o poate schimba cu totul (asa cum este posibil la turmalina si zircon). La randul ei, iradierea poate sa intensifice culorile diamantelor, acvama-rinelor, ametistelor si perlelor.

Pentru reparatii partiale sau retusuri, cristalele de minerale sunt impregnate cu diverse uleiuri sau rasini. Unele pietre (de exemplu turcoazele si chihlimbarul) pot fi reconstituite prin omogenizarea fragmentelor, in conditii de temperatura si presiune ridicata. Incluziunile din diamante (adica acele crapaturi pline cu alt tip de mineral sau roca) pot fi distruse cu laserul, dupa care, canalele rezultate sunt umplute cu un fel de sticla ce are indicele de refractie a luminii ridicat.

Sunt situatii cand niste „pietre” tratate fac lucruri extraordinare. Domnul Hristos spune ca Dumnezeu ar putea „trata” niste pietre in asa fel incat sa vorbeasca, sa umble sau chiar sa predice.

“Faceţi, deci, roade vrednice de pocăinţa voastră, şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi însivă: „Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fiii lui Avraam.” (Luca 3:8)
Roaga-te lui Dumnezeu ca sa nu mai fii o piatra simpla, ci una cu valoare extraordinara.

© Viorel Dascalu 2011  

Vom merge pe munte căci Domnul ne cheamă
O jertfă s-aducem. N-o luăm şi pe mamă.
Doar lemne luăm, căci măgarul le cară
Şi nu ne întoarcem nicicum până-n seară.

Trei zile au mers spre un munte din zare
Pe slugi le-au lăsat şi-au pornit pe cărare.
Avram a pus lemne la fiu în spinare
Luând-ul pe foc şi cuţitul cel mare.

„Dar unde e jertfa?” întreabă feciorul
Urcând foarte atent unde-şi pune piciorul.
„E sus Cineva care Miel ne promite,
Iar când e momentul la noi îl trimite”.

Altarul se face iar lemnele-s gata
Şi fiul ascultă de ce zice tata.
Se-aşează pe lemne cu mâna legată
Căci e poruncă ce trebuie-ascultată.

Cuţitul e gata să desăvârşească
Lucrarea cerută de vocea cerească
Şi-un glas se aude din cer. Îl opreşte
„Nu asta e jertfa! Tufişul priveşte!”

În tufe sta jertfa. Isaac nu mai moare
Căci tata cunoaşte pe Mielul cel Mare;
E Mielul ascuns şi nu-L vede-orcine
De vrei să-L găseşti caută-L cât mai bine!

© Viorel Dascalu 2011 

Solista Luiza Spiridon a fost invitată special pentru ocazia menţionată. Acompaniată la pian de neobositul Damian Vlad, Luiza a interpretat, într-o atmosferă de muzică sacră, câteva dintre cele mai frumoase piese din repertoriul imnurilor advente.

După amiază, în sala cea mare a Bisericii Adventiste, peste 400 de persoane au ascultat mai mulţi solişti, la început de drum sau mai avansati în domeniul muzicii culte. Unii şi-au folosit vocea pentru a lăuda pe Dumnezeu, alţii au folosit clapele sau corzile viorilor.

Grupul companionilor din Piatra Neamţ – conduşi de Liviu Pascu, fanfara de la Ştefan cel Mare, un grup al Corului Bărbătesc Adventist – condus de Sorin Barna şi corul reunit al participanţilor au readus în plin plan dorinţa ca Isus să revină mai curând.

Piesele cântate de grupurile mai sus menţionate, asortate cu cele interpretate de solista vocală Luiza Spiridon sau de Beatrice Chirilianu, Eliza Pânzariu, Sorina Anechitoaie şi de surorile Bianca şi Estera Cuzuioc (care şi-au folosit viorile) au adus, pentru aprox. două ceasuri şi jumătate, cerul pe pământ.

Spre finalul programului imnul “Aşteptăm marea zi” a vibrat în inimile şi în corzile vocale ale solistei, ale corului şi ale celor prezenţi – marea majoritate tineri din judeţul Neamţ. Şi cu această ocazie, credinţa (nădejdea) a lucrat împreună cu fapta.

Cei prezenţi, încurajaţi de familia Spiridon Luiza şi Claudiu, au participat financiar la un proiect social. Colecta specială, alături de jumătate din fondurile obţinute din vânzarea de CD-uri (ce conţin piese interpretate de Luiza), au destinaţia de a aduce lumină (la propriu şi la figurat) într-o familie ce nu beneficiază încă de curent electric.

Alături de tinerii din districtele pe care le păstoresc pastorii Gabriel Alban, Costel Chirilianu, Emilian Dospinescu şi Titi Hotnog, tinerii din districtul gazdă au participat şi la momentele de socializare în jurul unei mese de părtaşie de la finalul programului.

După acest eveniment, aşa cum s-a cântat la încheierea programului, nu pot să spun decât că vreau să “Merg spre casă, m-aşteaptă Tatăl!”

A consemnat, organizator, pastor Viorel Dascălu