Bârfitorul

Un credincios, crezând că-i „sfântul”
Se pripăşeşte printre „răi”.
Iar arma lui este cuvântul
Alimentat de ochii săi.

 

Priveşte-n jur cu ochii critici
Cătând să vadă tot ce-i rău
Îşi suspectează toţi „amicii”
Şi îi bârfeşte tot mereu.

 

Orice s-ar face, nu e bine
Şi nu-i poţi face lui pe plac.
Iar când se-aşează lângă tine
Nu ai cum să îi mai vii de hac.

 

Învinuieşte fără preget
Şi comentează ne-ncetat
La el nu mai există cuget
Ci gură bună …la-nţepat.

 

„Nu-i nimeni bun aşa ca mine”!
Îşi zice plin de fanatism
Dar nu se-ndreaptă către bine
Ci e mânat de egoism.

 

Cum stai cu bârfa frăţioare?
Ce spui când pe-alţii întâlneşti?
Ce subiect de informare
Te face gura să-ţi răceşti?

 

Nu te uni cu bârfitorul
Evită-l, nu-l mai asculta
De îi auzi pornit „motorul”
Nu te opri, nu te-aşeza

 

Să nu mai crezi că-n toate cele
Ai fost doar tu înaintaş
Mai este cineva, în ceruri
El s-a făcut cu mulţi Vrăjmaş.

 

De eşti muşcat de-al bârfei şarpe
Priveşte sus spre Golgota
Ascultă calde şi dulci şoapte
Ce vor pe veci a te-ndrepta!

 

E timp acum de îndreptare
E timpul pocăinţelor.
Să nu mai fie-n adunare
Vre-unul care-i bârfitor.

 

© Viorel Dascalu 2010

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.