Bănuitorul

Tot cătând mereu să aflu
Ce mai face fratele
Deschid un proces mai amplu
Cercetându-i faptele.

 

Mi se pare că-i cam mândru
Şi nu vrea ca să asculte
Iar când sfaturi îi dau, tandru,
Neglijează foarte multe.

 

Sunt convins că mă urăşte,
Că n-ar vrea să mă mai vadă
Şi constat că vrajba creşte
Căci m-a ocolit pe stradă.

 

Ochii lui îmi par prea acri,
Ba se-ntorc şi fug de mine
Eu îi cred că-s tot mai negri
Vrând tot rău şi nicicând bine.

 

În biserică se-aşază
La opt scaune de mine
Şi privind, mă studiază
De sus până jos, dar bine.

 

Nu vreau ca să stau de vorbă,
Căci nu vrea să m-asculte,
Doar îl urmăresc, din umbră,
Şi-am să mai descopăr multe.

 

Liniştindu-mi conştiinţa,
Că nimic nu mai pot face,
Publicându-mi umilinţa,
Gura nicicând nu-mi mai tace.

 

Sunt convins că am dreptate
E greşit, nu-ncape vorbă
Şi condamn ale lui fapte
Judecându-l fără normă.

 

Sunt mai bun decât e dânsul
E mai păcătos ca mine!
Dar o să m-apuce plânsul
Căci Isus se-ntoarce, vine!

 

© Viorel Dascalu 2010

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.