Pe insula Patmos, solia divină
Trimisă-i de Domnul, prin Înger să vină;
Şi cel ce-o primeşte în carte o scrie
Să fie la toţi, spre ştiut,… mărturie.
Ioan o ascultă, căci e viziune
În care, din ceruri, spre lume se spune
Că şapte biserici vor fi înşirate
În Asia Mică… şi ele-s vizate.
Şi Domnul, ce este, ce-a fost şi ce vine,
El, Alfa şi-Omega, Puternic în bine,
Se-arată în slavă, în jur e lumină
Iar tot ce se vede e-n formă divină.
În haina ce albă, ce-i strânsă cu brâul,
Vorbeşte cu vuiet, mai tare ca râul.
Şi părul i-e alb şi privirea-i aprinsă
Iar sabia gurii mereu e încinsă.
Mesaju-i rostit într-o zi de-nchinare.
Ioan cade jos, ca un mort, la picioare.
Iar El, Începutul şi Cel de pe urmă
Se pleacă spre om să-i întindă o mână.
„Să scrii!”, e porunca. Solii sunt doar şapte
Ce trebuie spuse şi tare… şi-n şoapte.
Sunt vorbe cu sens, înţelesul e tainic
Dar vorba-i din Ceruri. Mesajul e trainic.
© Viorel Dascalu 2011