Acan

Poruncă de la Domnul primeşte tot poporul:
„De vrea să fie-n luptă doar el biruitorul…
Deloc să nu-şi poftească în faptă sau privire
Vreun lucru ce e pradă, sortit spre nimicire.”

 

Şi-n faţă este Ai-ul, cetatea-i foarte mică,
Iar toţi israeliţii nu au nici pic de frică
Că s-ar putea să fie învinşi în luptă dreaptă…
Dar altfel se întâmplă de cum ei se aşteaptă

 

Se văd înfrânţi în luptă… iar Iosua nu ştie
De ce-au căzut evreii, pe câmp, la datorie.
Se-ndreaptă către chivot, se pleacă-n rugăciune,
Iar Dumnezeu l-ascultă şi iată ce îi spune:

 

„Nu sta plecat degeaba… ci pe popor adună,
Sfinţeşte-i pentru mâine. Ei au păcat; să-l spună!
Când tu vei trage sorţul, vor fi descoperite
Acele lucruri rele ce-au fost pe-ascuns poftite.”

 

Începe cercetarea şi cercul se restrânge
Speranţa de scăpare încet, încet, se frânge
Iar hoţu-i scos în faţă şi Iosua vorbeşte:
„Pe Domnul să Îl lauzi… şi-apoi mărturiseşte!”

 

Acan se spovedeşte, dar rău deloc nu-i pare,
Motive pune-n faţă… să-i fie apărare
La fapta mişelească făcută fără minte…
Dar răul nu se scuză prin vorbe sau cuvinte.

 

El spune că, în pradă, vazut-a lucruri rare:
O haină valoroasă şi-o placă foarte mare
Din aur fabricată… Şi buni sunt şi arginţii,
De sunt mai mulţi grămadă, ei fură ochii minţii.

 

Şi toate sunt aduse, poporul să le vadă,
O lecţie să-nveţe: pe Dumnezeu să-L creadă,
S-asculte totdeauna poruncile primite
Iar lucrurile rele… să fie nimicite.

 

Decizia e cruntă şi-a fost pe loc luată,
S-acopere păcatul, ei sunt chemaţi pe dată
Şi-au luat toţi bolovanii, i-au aruncat grămadă
Acan şi-ai lui muriră… că au poftit din pradă.

 

© Viorel Dascalu 2012

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.