(continuare la poezia Samson):
În valea Sorec el găseşte-o păgână
Ce n-are de gând să-l iubească vreodată
Primeşte parale şi-l vinde pe dată;
Spunând că-l iubeşte îl leagă de mână.
La trei încercări le rezistă viteazul
Şi scapă din mâna femeii uşoare;
De ce se întâmplă, nici capul nu-l doare.
Nu vede ispita, nu simte necazul.
Samson se încrede în muşchii puternici
Doar până-ntr-o clipă când joaca se curmă.
Şi râd mult mai tare aceia din urmă:
În cazul de faţă păgânii netrebnici.
Sărmanul Samson… cum îşi pierde vederea
Şi-nvârte la moară să pape duşmanii.
Regretă trecutul şi-şi numără anii
Sperând să-i revină din ceruri puterea.
Şi vine o zi când Dagon e serbatul
Poporul se-adună şi intră în casă
Jertfesc, se îmbată şi stau şi la masă
Cam trei mii de oameni aşteaptă dansantul.
Şi vine „morarul”… E-n centrul clădirii.
Se roagă la Domnul să-i dea ascultare
Să prindă putere din nou – una mare.
Căci vrea să se scape din ghearele firii.
Se roagă fierbinte şi Domnul l-ascultă
Căci planu-I e mare şi vrea să ofere
O lecţie dură la cel cu putere:
Că trebuie minte să aibă… mai multă!
Şi mor filistenii… dar moare şi orbul
Când stâlpii din mijloc sunt rupţi cu putere.
În urmă rămâne un of de durere.
La ce-i semănat… vei culege şi rodul!
© Viorel Dascalu 2012