Firi diferite

Spread the love

Într-o zi de iulie, Todiţă, paznicul de vânătoare, își făcea runda de serviciu pe lângă Beiuș, când auzi că îl strigă cineva. Era o ţărancă, care îi făcea semne să se apropie. Paznicul, se duse să vadă ce vrea femeia, care grebla niște trifoi cosit. Aceasta îi arătă niște pui de iepure, care aveau cel mult o săptămână. Îi găsise prin trifoi, în timp ce lucra.
„Ia-i de aici și du-i unde știi, că nu vreau să-i mai văd. Unul tot sare la mine de parcă ar fi nebun.”– spuse femeia.
„Cine a mai auzit așa ceva? Cum să sară iepurele la ea ca să o muște?” – gândi paznicul, după care se aplecă să-i ia în mână.
Nici nu se apropie bine, că trebui să facă un pas înapoi. Unul dintre iepurași se repezi la mâna lui, scuipând și făcând cum știa el mai urât. Celălalt stătea liniștit, ghemuit la pământ. Până la urmă, paznicul i-a prins și i-a pus în pălărie. Iepurașul „cel viteaz” nu s-a astâmpărat. Și de acolo pufnea mânios încercând să-l zgârie și să-l muște de mână. Paznicul i-a dus în pădurea din apropiere, într-un luminiș și i-a așezat lângă o tufă. Iepurașul blând stătea cuminte, dar fratele lui se repezea întruna la paznic, făcând câteva sărituri spre el. Paznicul a mai privit o dată spre ei, după care s-a depărtat, lăsându-i în pace.
Pot oare doi fraţi, care cresc împreună, să fie așa de diferiţi? Ceea ce ne înconjoară ne demonstrează că poate fi și așa. Dar același om, același copil, poate să fie când bun, când rău? Realitatea afirmă că este posibil.
Tu cum ești? M-aș mira să fii doar cuminte sau doar obraznic. Cred că ești un amestec din cele două. Încă ceva: vorbirea. Vorbești doar frumos sau doar urât? Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Ori…, ori…
Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei! Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce şi apă amară? Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline, sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce. (Iacov 3: 10-12)
Roagă-te lui Isus ca să-ţi prelucreze caracterul și să demonstrezi că eşti doar bun! Roagă-L de asemenea să-ţi modeleze limba ca să vorbești din ce în ce mai frumos!

© Viorel Dascalu 2012

 

 

 

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.