În formaţie… adunarea!

Probabil că ai văzut vreun stol de cocori care se rotește în aer până ce se orientează și pleacă într-o anumită direcţie. Ai observat cum își schimbă păsările locul? Cele dintâi, obosite, se retrag spre mijloc sau în urmă, iar cele din spate trec înainte. De cele mai multe ori, această schimbare se face fără să se provoace tulburări în formaţia de zbor.

Mișcarea aceasta a fost foarte bine observată la un stol mic, format din doar opt-nouă păsări. Stolul avea forma obișnuită de unghi, cu vârful în direcţia mișcării și zbura spre nord. Ca să facă întoarcerea, stolul a executat mai întâi o ocolire, păstrându-și formaţia neschimbată. A ajuns astfel să zboare spre sud, rămânând în frunte aceleași păsări ca și mai înainte.

După aceea, fiecare pasăre s-a întors pe loc cu 1800, revenind cu capul spre nord. Astfel, vârful unghiului era acum îndreptat în urmă, iar laturile se desfăceau înainte. În acest moment păsările din faţă s-au apropiat unele de altele și au format vârful, iar cele din urmă s-au îndepărtat. Totul a mers extrem de repede și formaţia a fost refăcută imediat, numai că în frunte erau acum alţi cocori, cei care fuseseră în urmă. Stolul și-a continuat imediat zborul spre nord.

Are vreo importanţă așezarea în formaţie? Păsările din frunte taie aerul, făcând mai ușoară înaintarea celorlalte. Pe rând, fiecare pasăre trece din spate spre conducere șirului, unde este mai greu. Cele din spatele șirului nu le comentează pe cele din faţă.

Cine le-o fi învăţat să se organizeze atât de bine? Cu siguranţă că Dumnezeu le-a învăţat să facă economie de energie.

Ce rol are organizarea? Nu se poate fără ea? De ce trebuie să ascultăm de cei cu responsabilităţi civice, sociale sau religioase? Ordinea este divină.

Responsabilităţile au fost date de Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să se eschiveze organizaţiei.

Dezorganizarea este cheia dezbinării, iar dezbinarea este mama autodistrugerii definitive.

De aceea, cine se împotrivește stăpânirii, se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu; și cei ce se împotrivesc, își vor lua osânda. (Romani 13:2)

Ești dispus să iubești ordinea și organizarea?

Vrei să stai liniștit acolo unde-ţi este locul? Aceasta vrea Dumnezeu de la tine.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.