Romani 13:11

Spread the love

„Și aceasta cu atât mai mult, cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut.” (Romani 13:11)

Înainte de venirea Mirelui, toate fecioarele aşteptătoare au adormit. Se spune şi se demonstrază că „somnul este molipsitor”. Privind unele la altele, demobilizarea a devenit generală. Era uşor ca fiecare să scuze propria-i adormire prin nevegherea altora.

În aceste zile din urmă, lenea cuprinde uşor orice credincios. Scuzele se nasc instantaneu şi astfel standardele sunt coborâte din ce în ce mai mult. Mediocritatea spirituală este mai gravă decât cea educaţională (scolastică). Un examen pământesc poate fi reluat. Dar examenul de primire a vieţii veşnice nu are decât o singură ocazie.

„Într-o viață împărțită, în care puneți doar jumătate de inimă, veți găsi îndoială și întuneric. Nu vă veți putea bucura nici de mângâierea pe care o aduce religia, nici de pacea pe care o dă lumea. Nu vă așezați pe scaunul comod al lui Satana, care spune: “Fă puțin”, ci treziți-vă și țintiți spre standardul cel înalt la care aveți privilegiul să ajungeți. Este un privilegiu binecuvântat să renunți la tot pentru Hristos. Nu priviți la viețile altora pentru a-i imita, căci nu vă veți ridica mai sus. Aveți un singur model adevărat, care nu dă greș. Sigur este să-L urmați doar pe Hristos. Hotărâți-vă să-i părăsiți pe cei care au ca principiu lenevia spirituală și mergeți înainte, spre a atinge înălțimea caracterului creștin. Formați-vă un caracter pentru ceruri. Nu dormiți în post. Preocupați-vă cu sinceritate și credincioșie de propriul vostru suflet.” (E. G. White – Mărturii pentru comunitate, vol. 1, pag. 241)

De ceva vreme, alarma sună! Se aude tot mai puternic! Ce fac fecioarele? Ce fac străjerii? Doar se întorc pe cealaltă parte?

Doamne, trezeşte-ne şi dă-ne dorinţa de a avea un caracter frumos, gata pentru cer! Omoară în noi comoditatea şi indiferenţa. Fă-ne luptători şi lucrători harnici! Amin!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.