E albă plapumă întinsă
Din pene de zăpadă ninsă
Şi-i preacurată… neatinsă.
E-o apă rece, îngheţată,
Cernută-n nori, evaporată
Şi-n orice iarnă aşteptată.
Şi-i frig şi totul e de gheaţă;
De-a iernii rece, aspră ceaţă
Se-ascund şi degete şi faţă.
E rece-n suflet… ca afară
Când greu e de cărat povară
Şi-a grijilor oftat doboară.
Durerea te închide-n casă
Încătuşat de-a vremii plasă
Şi-ai vrea pe undeva să iasă.
Dar timpul îngheţat va trece
Silit de soare ca să plece
Lăsând în urmă ce-a fost rece.
Da. Vine-o zi de primăvară
Când cald pe rece-l împresoară
Şi inima n-o să mai doară.
Şi rece mai e doar o clipă
A fost destul, ba chiar risipă,
Căci fericirea se-nfiripă.
Isus, curând pe nor coboară
Să fie cald, frumos pe-afară,
Şi-n suflet… iz de primăvară.
© Viorel Dascalu 2011