Cunoscutul prozator român Ioan Al. Brătescu-Voinești povestește, într-una dintre cărţile sale, o întâmplare interesantă, trăită chiar de dumnealui, întâmplare care i-a shimbat perspectiva despre inteligenţa animalelor.
Pe atunci locuia într-o casă construită de el, în Târgoviște, pe valea Ialomiţei. Avea acolo o grădină frumoasă, pe care o întreţinea cu o patimă moștenită de la tatăl său, un pasionat horticultor.
Ajutat de un servitor, și el un mare iubitor al grădinăritului, se lupta să dea peluzelor înfăţișarea unui covor, stropindu-le și tunzându-le cu mare punctualitate, așa cum văzuse în parcurile din străinătate.
Se întâmpla să găsească deseori pe iarbă pietre teșite de mărimea unor monede, lucru care îl cam supăra. Multă vreme, a crezut că erau aruncate de copiii de pe stradă.
Alături de grădina lui era o clădire nelocuită, sub streașina căreia își făcură cuibul numeroase stăncuţe. Constatând că îi mănâncă cireșele și fragii, le declarase război. A încetat însă să le prigonească când, într-o zi, a văzut cât sunt de inteligente.
Într-o dimineaţă frumoasă, când ieși în grădină și se așeză pe o bancă, cum stătea așa, începu să urmărească o stăncuţă care umbla pe iarbă, oprindu-se din când în când, dând cu ciocul ceva la o parte și ciugulind grăbită. Tot atunci, o altă pasăre luă de pe potecă o piatră și, zburând până în mijlocul unei peluze, lăsă piatra să cadă. Se întoarse, luă altă piatră și o lăsă și pe aceasta pe peluză.
“Uite, domnule, cine îmi pune mie pietre pe peluze! Dar de ce le-o fi punând?” își spuse scriitorul, plin de uimire.
După o vreme, s-a hotărât să dezlege misterul. Dând la o parte pietrele, constată că sub ele se găsea ori un gândac, ori o râmă. Atunci a înţeles. Pietrele plate, ușor de transportat, erau de fapt niște capcane. Stăncuţele așezau într-o zi pietrele pe iarbă, ca a doua zi dimineaţa să le controleze, pentru a vedea ce râmă sau gândac s-a adăpostit sub ele în timpul nopţii. Câtă inteligenţă!
De foarte multe ori te întrebi de ce fac animalele anumite lucruri ciudate. Dar dacă le studiezi mai bine îţi dai seama că ele nu fac nimic aiurea.
„Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, și nici nu strâng nimic în grânare; și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?” (Matei 6:26)
Dumnezeu ţi-a dat și ţie înţelepciune. Tu cum o folosești? Spre bine, sau spre rău?
