Într-o iarnă, un om plecă la vânătoare, luând cu el, drept însoţitor, pe paznicul acelei păduri. Se porni însă un viscol puternic, care făcu foarte greu drumul. Paznicul știa undeva o stână părăsită, și se gândiră că acolo puteau să stea cele câteva zile care plănuiseră să le petreacă la vânătoare.
Obosiţi de mersul prin stratul gros de omăt, cu vântul ce le arunca zăpada în ochi, intrară pe ușa stânei, când auziră un fâlfâit de aripi. O pasăre, speriată și ea de noii musafiri, zbură afară prin horn. Era o cucuvea. „Asta ne mai trebuia!”, bombăni paznicul superstiţios. Însă, uitară de cucuvea căci, așa obosiţi cum erau, făcură focul în vatră, scoaseră din rucsac ceva mâncare și, după ce-și alungară foamea, se culcară pe un pat din cetină.
Căldura, oboseala și zgomotul vântului de afară i-au făcut să adoarmă. Când, după un timp, s-au trezit și au deschis ochii, ce crezi că era în faţa lor?
Cucuveaua stătea chiar deasupra, pe o grindă, cu ochii închiși. S-a trezit și ea când a simţit că cei de jos s-au foit și s-au ridicat în picioare. Paznicul nu mai putea de supărare și spunea că nu vor mai vâna nimic, că vremea va fi rea în continuare, că cine știe când vor mai ajunge acasă și toate acestea numai din cauza acelei cucuvele. Cucuveaua se uita la ei fără să piardă nici o mișcare, fără să dea vreun semn de frică.
Poate că aștepta ca oamenii să plece, ca să mai prindă niște șoareci dintre cei ce se auzeau foșnind în pod.
Spre seară, vântul s-a potolit și ninsoarea a încetat. Cucuveaua s-a ridicat de pe grindă și a zburat afară.
„Am scăpat de ea!”, se bucură paznicul. Dar, a doua zi dimineaţa, cucuveaua era la locul ei. Și a venit cucuveaua să-și doarmă somnul de zi toate cele patru zile cât au stat ei la stână. Pasărea nu le-a adus însă nenorocirea, pentru că vremea a fost frumoasă, soarele a strălucit pe cerul senin și au reușit chiar să vâneze ceva.
Tu ești superstiţios? Biblia nu amintește și nu acreditează nici un fel de superstiţie ca fiind inspirată. Dimpotrivă, spune:
„Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, și nu după Hristos.” (Coloseni 2:8)
