Cele mai multe dintre animalele sălbatice acceptă în anumite condiţii prietenia omului, pierzându-și totodată și frica de el. Cu toate acestea, prea puţine dintre ele își pierd și nevoia de libertate.
Un ţăran a primit de la vecinul său un coș întreg cu pui de raţă sălbatică, mici ca niște gheme de puf, găsiţi de el lângă un lac din apropiere.
Ţăranul i-a crescut până ce s-au făcut mari. Bobocii erau blânzi, veneau la mâncare alături de celelalte păsări din curte, se bălăceau cu plăcere în bazinul mic pe care bunul stăpân a avut grijă să li-l facă. Se părea că erau obișnuiţi de acum cu viaţa din curte, și nu dădeau nici un semn că ar vrea să se despartă de acel loc. La urma urmei, aveau de toate. Mâncarea era bună și multă, aveau unde să se adăpostească noaptea, puteau să se joace toată ziua în apă. Toate acestea până într-o zi.
Ţăranul s-a trezit de dimineaţă și primul lui gând a fost să dea de mâncare păsărilor și animalelor din gospodărie. A luat grăunţe și le-a împrăștiat pe jos. Bobocii de raţă, destul de mari acum, au venit în graba mare să ciugulească hrana aruncată. După ce s-au săturat, s-au retras deoparte, adunaţi strâns ca și cum s-ar fi sfătuit. Ţăranul încă se uita la ei, întrebându-se ce o mai fi însemnând și asta, când îi vede că încep să dea din aripi, se ridică în zbor deasupra casei, rotindu-se tot mai sus, apoi, înșiraţi în linie, s-au făcut nevăzuţi. Nu s-au mai întors niciodată.
După cum se vede, domesticirea este un fel de robie pentru animalele sălbatice. Chiar dacă ele au consimţit pentru un anumit timp să accepte prezenţa și prietenia omului, în inima lor rămâne nestins dorul de libertate.
Sunt prea mulţi care afirmă că nu vor să se pocăiască pentru că vor fi îngrădiţi.
Primul lucru pe care trebuie să-l subliniez este acela că există o slobozenie a legii lui Dumnezeu, dar și o libertate a robiei păcatului. Așa că, oriunde ai fi , tot este o formă de robie: rob ascultării de Hristos sau rob al păcatului. Tu alegi! Fericirea este doar una.
Scriptura spune:
“Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:25)
