Lectii de viata
Unul dintre monumentele grandioase ce au atins splendoarea geniului constructiv al antichitatii romane este marele amfiteatru din Roma, cunoscut sub numele de „Colosseum”.
Romanii simteau nevoia unui loc creat special pentru a se practica arta actoriceasca, muzica, mimica, dar si pentru celebrarea jocurilor sau spectacolelor specific romane, adica luptelor de sclavi, de prizonieri, de condamnati sau de profesionisti si vanatorilor sau dresurilor de animale salbatice.
Probabil că ai văzut vreun stol de cocori care se rotește în aer până ce se orientează și pleacă într-o anumită direcţie. Ai observat cum își schimbă păsările locul? Cele dintâi, obosite, se retrag spre mijloc sau în urmă, iar cele din spate trec înainte. De cele mai multe ori, această schimbare se face fără să se provoace tulburări în formaţia de zbor.
Mă aflam cu mai mulţi tineri în obișnuita de acum tabără de supravieţuire. Eram extrem de epuizaţi după o zi întreagă de muncă la adăposturile din crengi de copac. Pe deasupra, nici nu mâncasem prea mult. Am stabilit cine face planton, ne-am așezat sacii de dormit, ne-am rugat și ne-am culcat odată cu lăsarea întunericului. Cei mai mari dormeau la partea dinspre intrare a adăpostului. Eu eram „pragul de jos” de la intrare. Nimeni nu putea ieși sau intra fără să sară peste mine.
Continuă lectura „Străjerul” somnoros
Pe la mijlocul lunii ianuarie, într-o zi însorită dar geroasă, un vânător a plecat să prindă câţiva iepuri.
În câmpul deschis, iepurii aveau loc destul pentru „manevre”, iar el nu-i putea nimeri ușor, așa că a pornit de-a lungul unui pârâiaș, pe marginea căruia se aflau tufe de trestie deasă, amestecată cu iarbă uscată. Era un loc în care iepurilor le plăcea foarte mult să stea. Pe maluri pârâul era străjuit de niște sălcii.
Chiar dacă te-aș întreba care este cel mai popular fruct din lume, știu sigur că nu ai ghici. Și știi de ce? Pentru că ai să-mi spui banana, mărul sau portocala, dar nici unul dintre aceste răspunsuri nu este corect.
Cel mai cunoscut, mai răspândit și mai cultivat fruct este… roșia. Bine, dar roșia nu este o legumă? Nu! Exact ca și dovleacul, din punct de vedere botanic, roșia este un fruct și nu o legumă.
În unele ţări din apusul Europei, cerbii se înmulţesc peste capacitatea de hrană pe care o oferă pădurile. Aceste animale, pe alocuri, aduc daune mari silviculturii, deoarece cojesc copacii, în mod special coniferele. Ei sfâșie coaja cu dinţii și o mănâncă, iar copacul se usucă sau se degradează.
Știind toate acestea, un pădurar s-a mirat foarte tare când a găsit un molid cu coaja sfâșiată. Oare cerbii au început și pe la noi să cojească copacii?
La un ocol silvic era angajat de mult timp, ca paznic, bătrânul Toma. Într-o zi, a văzut intrând sub niște pietre un șarpe. Nu a trecut mult și a mai venit unul, care a intrat în același loc. Bătrânul și-a dat seama că este un culcuș de iarnă.
De felul lor, șerpii sunt friguroși. Dacă temperatura coboară sub 5 grade C, încremenesc de frig. Dacă apa îngheaţă, mor.
Vânătorilor tineri, fără experienţă, li se întâmplă de obicei un lucru neplăcut după ce împușcă vulpea.
Încântaţi de succesul avut, iau repede vulpea, sau pielea ei, și o pun în rucsac. Abia așteaptă să meargă spre casă cu coada vulpii ieșind în afară, ca să-i vadă toţi și să-i felicite. Dar, nu după mult timp, ei încep să facă niște gesturi ciudate. Continuă lectura Prostia puricilor
În anul 1911, la Blaj, când Aurel Vlaicu s-a ridicat în văzduh cu „pasărea” lui și a făcut un ocol deasupra catedralei, porumbeii care își aveau cuibul prin turnuri s-au ridicat speriaţi, s-au înălţat în aer încât de-abia se mai puteau vedea și nu au îndrăznit să coboare decât după mai mult de o oră.
Mai târziu, după mulţi ani, când pe deasupra au început să treacă zilnic cursele de avioane, porumbeii nu se mai speriau și rămâneau liniștiţi la locurile lor.
Continuă lectura Obişnuinţa – „a doua natură”
Cu câţiva ani în urmă am fost chemată de cineva să văd o „minune”.
Un căţel adoptase niște pui de găină. Nu că puii n-ar mai fi avut mamă, dar aşa le plăcea lor, să-și petreacă ziua în compania câinelui. Și ce-l mai chinuiau! Se urcau pe el, trăgeau cu ciocul de blana lui, îl ciupeau de urechi, de bot, voiau să stea pe capul lui, iar el, săracul, încerca să stea cât mai nemișcat. Nu mai spun de faptul că, atunci când stăpâna îi aducea căţelului castronul cu hrană, puii erau primii care-și cereau partea.