Luca 18:14 Caci oricine se inalta, va fi smerit; si oricine se smereste, va fi inaltat.
Daca vei avea vreodata curiozitatea sa privesti cu atentie un lan de grau in diferite perioade ale anului, vei descoperi un aspect foarte interesant. Cand graul este verde, spicele sunt perfect drepte, de o verticalitate desavarsita. Cu timpul, pe masura ce spicul de grau se coace, greutatea rodului il trage in jos, in asa fel incat nu mai poate sa stea drept, ci se inclina spre pamant.
Si in viata noastra, a crestinilor, se intampla, SAU AR TREBUI sa se intample acelasi lucru. Cu cat suntem mai tineri sau mai „necopti” in cele spirituale, cu atat mai verticala este pozitia noastra in relatia cu ceilalti. Ne vine foarte greu sa ne plecam in fata cuiva, pentru ca orgoliul personal sau eul nostru nu ne permit acest lucru – „Eu sa ma umilesc si sa-i cer iertare? Niciodata! Ce daca e vina mea!”. Sau: „El a gresit. N-are decat sa vina si sa-si ceara iertare. N-am de gand sa fac eu primul pas spre impacare”.
Pe masura ce timpul trece iar credinta noastra se maturizeaza, invatam sa ne umilim, si intelegem ca nu numai ca nu e o rusine sa te smeresti, dar este chiar o onoare si o datorie.
Domnul Isus n-a considerat ca a spala picioarele ucenicilor este o umilinta, desi El era Fiul lui Dumnezeu. Exemplul pe care El ni l-a lasat trebuie sa ne ramana in minte si, mai mult decat atat, sa ne indemne sa cultivam si noi aceeasi atitudine.
Daca nu reusesti sa te apleci a umilinta, inseamna ca inca nu esti copt.
Matei 11:29. Luati jugul Meu asupra voastra, si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasii odihna pentru sufletele voastre.
Cere-I azi lui Isus un spirit umil si dispus sa ierte.
© Viorel Dascalu 2010