Loc… de veci

Din locuri multe ce pământul ţine
Sunt unele ce dor, nu-ţi zic de bine,
Căci ţin în ele sufletele stinse
De bătrâneţi, sau boală grea, atinse.

 

Nici frigul iernii, nici răceala udă
Nu sunt mai reci decât trecuta rudă
Ce stă şi-aşteaptă în pământ închisă
O zi, cu mult mai caldă… şi promisă.

 

S-a dus ca gândul viaţa grea şi scurtă
Cu tensiune sau dureri de burtă…
A adormit în timp de neagră noapte
Şi-i dintre-ai tăi, un tată sau un frate.

 

De vrei să-l vezi şi vrei să-i spui o vorbă
Sau să mănânci cu el puţină ciorbă
Nu poţi s-o faci, căci nu mai e acasă
Iar locul lui… e gol acum la masă.

 

Durerea despărţirii inimi frânge;
Nici lacrimi nu-s, de-ai vrea mereu a plânge
Şi pe cel drag, e greu să pui pământul
Să nu-l mai ştii prezent; să-i uiţi cuvântul.

 

Nu-i greu prin vas să nu mai curgă sânge
Nici mâna nu e greu a nu mai strânge;
E greu să ştii că-i multă suferinţă
Şi că atât de mulţi nu au credinţă.

 

La cimitir e totu-n strai de neputinţă.
Şi cel ateu, şi cel cu năzuinţă
Aşteaptă ziua mare-a răsplătirii
A morţii reci… sau darul nemuririi.

 

Iar rugăciunea mea e-acum fierbinte
Către al meu Ceresc şi Bun Părinte
Să vină să ne ia curând cu Sine
În loc de veci, cu bucurii depline.

 

 

© Viorel Dascalu, martie 2011

violeta

Triste dar frumoase versuri…. cu fagaduinta revenirii Domnului Isus. Sincere condoleante pentru pierderea tatalui socru. Domnul sa va mangaie !

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.