Tiatira

Şi-acum Tiatira primeşte solie
Din partea Acelui cu ochii făclie.
El grabnic doreşte să fie trimisă
Căci are picioare de-aramă aprinsă.

 

„Ştiu faptele dragostei, puse în slujbă,
Credinţa, răbdarea… acum, mai la urmă.
Dar sunt împotrivă la-a ta prorociţă:
Ea e Izabela… şi n-are credinţă.

 

Ea-nvaţă pe alţii să cadă-n curvie
Să umble cu idoli şi jertfe – prostie!
I-am dat timp de har, dar nu vrea pocăinţă.
O voi pedepsi… Poate văd umilinţă.

 

Pedeapsa e moartea. Să ştie-n Biserici
Că Domnul îi cearcă pe slabi sau puternici
Şi-apoi dă răsplată la cel ce rămâne
Stabil în credinţă pân’ Domnul revine.

 

Iar biruitorul, ce bine păzeşte
Al Domnului lucru, stăpân se numeşte.
Şi dacă ascultă ce Duhu-i vorbeşte
Luceafăru-n dar, la sfârşit, el primeşte”.

 

© Viorel Dascalu 2011

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.