Ilie

Un om, la palat, cere iute intrare;
Nu stă pe la poartă… nu-i timp de-aşteptare;
El are de spus de la Domnul solie
Căci este profet. Se numeşte Ilie.

 

În faţă la rege el vrea să ajungă;
E clară solia… şi nici nu e lungă:
„Se-nchide în cer robinetul de apă!”…
Atâta îi spune, şi-n grabă-apoi pleacă.

 

Se duce pe dealuri, şi merge chiar unde
A Domnului voce îl duce. Se-ascunde.
La apa Cherit stă, el setea i-o stinge
Şi corbii i-aduc de mâncare;… nu plânge.

 

Dar seacă pârâul şi trebui să meargă
Căci Domnul-trimite Sarepta s-aleagă.
Acolo-n cetate, o văduva-ascultă
Deşi nu-i făină… îi face o turtă.

 

Şi curge-n continuu ulei, tot se-adună,
Făina nu scade, mai este… şi-i bună
Să facă mâncare. Ilie îi spune
Că fi-va de unde. Iar ea… se supune.

 

Dar ce se întâmplă? Cumplită-ncercare!
Se-abate o boală… deşi e mâncare.
Iar fiul femeii răpus e de boală
Se culcă în pat şi nu se mai scoală.

 

„De ce toate astea?”…se-ntreabă străina
Şi care-i răspunsul? „Ilie… e vina!”
Femeia îl cheamă atunci pe Ilie
Iar Domnul l-ascultă. Copilul învie.

 

Minunea e mare şi văduva vede
Ilie-i profet… Adevărul îl crede.
Cunoaşte pe Domnul de El se-alipeşte
Şi-n astă credinţă copilul şi-l creşte.

 

© Viorel Dascalu 2012

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.