Ilie şi Ahab

E-nchis robinetul din ceruri, nu plouă
Şi trei ani la rând n-a fost pic de rouă
Iar Domnul îi spune acum lui Ilie
Să meargă la rege, căci are solie.

 

Pe-Ahab să îl vadă Ilie porneşte.
Obadia în drum însă îl întâlneşte;
Plecat e pe drumuri, izvoare el cată
Mulţimea de vite mai trebui-adăpată.

 

Şi-i om credincios; pe profeţi îi iubeşte
În vreme de foame… o sută hrăneşte.
Iar cinstea-i e mare; Ahab recunoaşte
Că are pe Domnul. Oricine-l cunoaşte.

 

Şi află-mpăratul că vine proorocul
De nervi şi de ciudă nu-şi află nici locul
Porneşte grăbit spre profet. Ca un laş,
În loc de salut el îl face… „vrăjmaş”!

 

„Nu eu sunt de vină! Pe idoli o-aruncă!”
Şi-acum va rosti chiar Ilie-o poruncă:
„Adună poporul, pe Carmel sa vină;
Acolo vedea-va puterea divină”!

 

Ahab îl ascultă. Va şti Israelul,
Să vină la Domnul; ca loc, e Carmelul.
Opt sute cincizeci de profeţi vin pe munte
Cătând pe Ilie… pe Domnul să-nfrunte.

 

Venit e poporul, pe munte-n picioare
Şi strigă Ilie spre toţi o-ntrebare:
„Mai vreţi să fiţi şchiopi multă vreme-nainte
Sau vreţi de la Domnul credinţă şi minte?

 

Decideţi acum către cine veţi merge
Şi soarta menită-n sfârşit veţi culege!
Baal sau Iehova? Alege… deci bine!
Găseşte răspunsul gândind către mâine!”

 

Şi-acum este timpul să afle poporul
Pe cine ascultă, cu drag, Creatorul.
Profeţii cei falşi îşi încep plecăciunea
Se taie pe burţi… E-n zadar rugăciunea.

 

Din zori până-n seară îşi strigă stăpânul
Dar nu e acasă, sau… doarme păgânul.
Aşa că profeţii nu pot să jertfească
Viţelul primit. Ei încep să roşească.

 

La jertfa de seară Ilie-i opreşte.
Poporul se-ntoarce. Spre dânsul priveşte
Cum face altarul, cum pietrele pune
Şi-aşteaptă tihniţi de la Domnul minune.

 

Altarul e gata. Profetul îl udă
De trei ori la rând; apa-n şanţuri abundă.
Se roagă Ilie şi Domnul l-aude
În focul ceresc jertfa vrea să-i inunde.

 

Şi vede poporul un foc ce apare;
Aşa-i de puternic că apa dispare,
Se arde viţelul, se-ncinge şi vatra
Se mistuie lemnul, topită-i chiar piatra!

 

Şi strigă poporul cu glas cât mai tare:
„Iehova e Domnul! Doar El este mare.”
Se pleacă-n genunchi şi cu toţii se roagă
Acum au răspunsul. Li-e mintea întreagă.

 

„Aduceţi pe preoţi!” Porunca răsună
Pe toţi mincinoşii la apă îi mână.
Acolo-i ucide. Să nu mai trăiască!
Baal nu e Domn. De ce să-l slujească?

 

Ahab se grăbeşte; regina l-aşteaptă
Şi stă la palat tot privind către poartă.
Ilie-l trimite să fugă mai iute,
Căci vuiet de ploaie se-aude din munte

 

Şi Domnul se-ndură. Uscat e pământul
Şi fulgere vin. Este negru-orizontul
Iehova aduce o ploaie să-i spele
De gânduri deşarte, de idoli şi rele.

 

© Viorel Dascalu 2012

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.