Istoria Efesului a supravietuit orasului disparut, nu datorita bogatiei sale, nici a calitatilor sau vitejiei locuitorilor, ci faptului ca aici, demult, se construise una dintre gloriile arhitecturii umane – templul Zeitei Artemis. Zeita era onorata prin practicarea de pelerinaje, procesiuni, serbari populare si concursuri de toate genurile. Anticii au numit Artemisionul una dintre cele sapte minuni ale lumii lor.
La inceput, era un simplu altar de lemn, inconjurat mai apoi cu un zid. Dupa un timp, constructia a fost ridicata pe coloane, ca, in final, complet reconstruit si placat cu marmura, avand o fundatie din piatra, templul Artemisei sa uimeasca prin inaltimea, grandoarea si stralucirea lui. Impresionant este numarul mare de coloane cu capiteluri (127) si multele sculpturi in basorelief reprezentand personaje in picioare, in marime naturala.
La construirea sanctuarului s-au utilizat materiale de cea mai buna calitate. Marmura alba era extrasa din cariere aflate la foarte mica distanta. Tot in apropiere existau zacaminte de chinovar (sulfura rosie de mercur) si chiar de aur.
Un incendiu catastrofal s-a abatut insa asupra sanctuarului, in noaptea de 21 iulie a anului 356. Atunci, un neinsemnat locuitor al Efesului, care dorea sa devina cunoscut, un nebun de fapt, a incendiat templul Artemisei. Arhitectura si sculptura epuizasera toate cunostintele vremii la acest edificiu, mereu imbogatit in decursul secolelor din avutiile regilor si din contributia marunta a adoratorilor.
Ca urmare, s-a dat o lege prin care era interzisa pronuntarea numelui incendi-atorului. Unii autori l-au mentionat in lucrarile referitoare la templul Artemisei, dar istoricii au considerat ca trebuie totusi respectata dorinta celor de atunci si acest nume a fost aruncat in uitare totala.
Se poate argumenta, si teologic este corect, ca templul Artemisei era sortit distrugerii. El fusese construit ca locas al inchinarii idolatre. Dumnezeu nu a fost de acord cu ceea ce se petrecea acolo. Totusi edificiul a fost o capodopera a arhitecturii. Incendiatorul nu era impotriva idolatriei. Din contra, avea cultul personalitatii. Aceasta este o nebunie, iar ca sa devii cunoscut nu trebuie sa distrugi ceva valoros. Prostia oricum nu e trecuta cu vederea.
Piatra este grea, si nisipul este greu, dar supararea pe care o pricinuieste nebunul este mai grea decat amandoua. (Proverbe 27:3)
Nu o face pe-a nebunul distrugand ceea ce au facut altii sau ceea ce a creat Dumnezeu. Pretuieste munca celorlalti, chiar daca ti se pare incorecta.
Anterior
Următor