Cu câţiva ani în urmă am fost chemată de cineva să văd o „minune”.
Un căţel adoptase niște pui de găină. Nu că puii n-ar mai fi avut mamă, dar aşa le plăcea lor, să-și petreacă ziua în compania câinelui. Și ce-l mai chinuiau! Se urcau pe el, trăgeau cu ciocul de blana lui, îl ciupeau de urechi, de bot, voiau să stea pe capul lui, iar el, săracul, încerca să stea cât mai nemișcat. Nu mai spun de faptul că, atunci când stăpâna îi aducea căţelului castronul cu hrană, puii erau primii care-și cereau partea.
Căţelul, chiar dacă-i era foarte foame, se uita cu răbdare cum puii îi mănâncă mâncarea, și numai după ce aceștia se săturau, mânca și el ce-a mai rămas. Să știi însă, că se poate întâmpla și invers, adică o cloșcă să adopte pui de câine. Nu mai știu cum, o cloșcă a rămas fără ouăle pe care le clocise un timp, dar aceasta nu i-a diminuat atributele de cloșcă. Umbla înfoiată, cloncănea, chema puii absenţi, ce mai, făcea tot ceea ce fac de obicei cloștile. Stăpânul o lăsă în voia ei, dar se pomeni că aceasta adoptă, cu toată seriozitatea, niște căţeluși dolofani.
Cum crezi că se purta cloșca cu ei? Îi lua sub aripi, îi purica, îi păzea, umbla cu ei, îi veghea. Puii adoptivi primeau doar ceea ce le convenea dintre toate acestea. Însă, neînţelegând limba găinească, nu prea știau ei ce vrea cloșca. Biata de ea cârâia cu devotament, chemându-i când găsea ceva bun de mâncat – un bob de grâu sau un viermișor – dar căţeii nu înţelegeau ce au ei de-a face cu toate acelea, așa că răspundeau prin tumbe și giumbușlucuri. Cloșca le suporta toate apucăturile. O trăgeau de aripi, o loveau cu laba, îi luau capul în gură – jocuri total nepotrivite și cu totul deplasate pentru o găină. Răbda însă, cu un devotament demn de admirat. Iar când căţeii, dispreţuind căldura aripilor, dormeau tolăniţi la umbră, cloșca le veghea somnul.
Spre deosebire de unii părinţi moderni, Dumnezeu ne promite ajutorul Său permanent. El nu ne uită niciodată. Este gata să ne ajute și să ne asculte. El este Tatăl nostru pentru totdeauna.
„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, și să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip!” (Isaia 49:15)
[Mirela Dascălu]