Deşi nu-i scrisă undeva,
Ca dată, într-un calendar,
Mulţi cred că este ziua Mea
Deşi de Mine… n-au habar.
Crăciun se spune c-aş fi Eu;
Nu e real! Eu sunt Isus!
Iar de e altul Cine-s Eu
Mergeţi la el… dacă-i de sus.
În iarnă zic că M-am născut
Cu luminiţe prinse-n geam;
Deşi… altfel era-n trecut
Şi n-atârna nimic pe ram.
Era o iesle, nu-n pătuţ
Şi de mâncare aveam puţin;
Nu era nimeni prea hazliu
Şi nu se abuza de vin.
Mă pomenesc alături pus
De necuratul porc, tăiat,
Nu-s Mitra… Eu sunt doar Isus!
Îmi pare rău, m-aţi confundat.
N-am fost dorit, nici aşteptat,
Decât de unii credincioşi;
N-am fost primit şi nici lăsat
Să-i schimb pe-acei pretenţioşi.
Cântare nimeni n-a compus,
De frica regelui Irod;
Doar îngeri sfinţi, veniţi de sus,
Dădură glasului lor rod.
Păstori şi magi ne-au vizitat
Şi ne-au adus câte ceva.
Părinţii… nu s-au aşteptat
Dar Tatăl totul conducea.
A trebuit ca să fugim.
Egiptul ne-a ascuns de cel
Ce tare-a vrut ca să murim,
Dar n-a ieşit cum a vrut el.
Mă simt şi-acuma ca atunci:
Sunt alungat şi sunt respins.
Se tot aude despre prunci,
Şi nu se spune c-am învins.
Nu se cunoaşte Cine-s Eu?
Sunt tot în iesle? Nu-S în cer?
Sunt tot copil? Nu-S Dumnezeu?
Vreau un răspuns. Acum îl cer!
Să-Mi daţi o zi… fără Crăciun,
Să fiţi cu Mine, să vorbim,
Să vă rugaţi, Eu să vă spun:
Că vreau în Cer cu toţi să fim.
Să nu cântaţi pentru un ban,
Să nu cerşiţi de dragul Meu,
Să nu Mă mai uitaţi un an…
Căci sunt acelaşi Dumnezeu.
Să-Mi daţi şi Mie de mâncat
Căci sunt flămândul cel uitat,
Să-Mi daţi cadoul aşteptat…
O cină caldă, pe-aşezat.
Să-mi daţi şi haine, că-s lipsit
Şi stau în frig de „ziua Mea”
Căci moş Crăciun M-a tâlhărit
Şi asta n-am să pot uita.
Eu sunt acum la uşa ta
Şi cu „mâncare” am venit
Aş vrea să intru-n casă… Da!
Şi te voi face fericit.
© Viorel Dascalu 2013