Dacă, străbătând savanele africane vei întâlni o pădurice bălţată de „periscoape” răsucite într-o parte şi în alta, puse în mişcare la cel mai mic zgomot, să ştii că te afli în faţa unei turme de girafe.
Girafele ating 5 m înălţime şi o greutate de 1.000-2.000 kg.
Celebritatea le-a adus-o gâtul, nesfârşitul lor gât, care are însă tot şapte vertebre, ca şi gâtul omenesc.
Cocoţat pe acest stâlp de observaţie, capul ei blajin, cu două corniţe, observă apropierea duşmanilor. În captivitate, tot buclucaşul lor gât face ca cei ce o transportă să aibă o adevărată bătaie de cap, deoarece nici vagoanele de cale ferată, nici tunelele, nici podurile, şi cu atât mai puţin avioanele, nu sunt pe măsura girafelor. Dacă înălţimea îi permite să atingă frunzele copacilor, până la 5-7 m înălţime, în schimb, ea este pusă la mare încurcătură când doreşte să pască iarbă sau să bea apă, fiind nevoită să se chinuiască, desfăcându-şi larg picioarele din faţă pentru a se aplica până la pământ.
În era zborurilor cosmice, gâtul girafei atrage atenţia medicilor. Datorită acceleraţiilor mari pe care le suportă cosmonauţii, aceştia se află în condiţii asemănătoare girafei, a cărei inimă trebuie să pompeze sângele la înălţimi de câţiva metri. Inima acestui animal va oferi secretul suportării mai uşoare a startului cosmonauţilor?
Să trăieşti cu „picioarele pe pământ şi cu capul în nori” nu este chiar uşor, pentru că nu e fireşte. Acest lucru este duhovnicesc. Uneori, noi oamenii nu ne mai ridicăm capul spre cer. Stăm cu faţa în jos, privim la ceea ce e lângă noi, ne împiedecăm şi ne purtăm ca şi cum nu ar exista Dumnezeu. Inima noastră nu ne mai ajută şi nu ne ridică spre cer. Dar hrana zilnică, sănătatea, înţelepciunea şi tot ceea ce ne este necesar vine de sus.
Iacov 1:17 „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.”
Ţinta noastră zilnică ar trebui să fie aceea de ne îndrepta cu foame spre cer de unde vom primi tot ceea ce ne este de strictă necesitate.
Psalm 121:1-2 „Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.”