Problemele globale ne privesc și pe noi?

Spread the love

De ce m-ar interesa pe mine insula de plastic din oceanul Pacific? Ce legătură are cu mine alegerea lui Donald Trump ca preşedinte în SUA sau a lui Vladimir Putin în Rusia? Ce impact pot avea schimbările climaterice asupra vieţii mele? Pot eu să-i influenţez pe politicienii corupţi din ţara mea?

Pentru al treilea an consecutiv, milenialii care au participat la Studiul Global Shapers, al Forumului Economic Mondial 2017, au răspuns la întrebări în legătură cu cele mai mari probleme cu care se confruntă lumea. În ciuda tabloului sumbru a lumii de azi și a stereotipului că milenalii sunt egoiști și apatici, Generaţia Y, cu vârste între 18 și 35 ani, are o preocupare activă pentru problemele globale și este hotărâtă să le abordeze.

Pot schimba eu lumea? Poţi schimba tu lumea? Din nefericire cei mai mulţi dintre oameni (inclusiv tinerii) se limitează la răspunsul: „crezi că ceea ce fac eu poate schimba lumea?”

Într-o dimineață, la primele raze ale soarelui, un om se plimba pe o plajă. El observă că, în toiul nopții, valurile mării au adus la mal sute de stele de mare, care în timpul mareei au rămas pe plajă, iar soarele dimineții urma să le omoare. Omul a făcut câțiva pași până în apropierea lor, a luat una și a aruncat-o în mare. Apoi s-a îndreptat spre următoarele, făcând la fel. În urma lui veni alt om care, văzându-l, l-a întrebat: „Există pe această plajă sute de stele de mare, câte crezi că vei reuși să salvezi? Nu rezolvi nimic, prin gestul tău.” Bărbatul nu a răspuns. A mai făcut încă doi pași, a luat o altă stea de mare și a aruncat-o în apa, apoi a spus: „Această stea va simți că am făcut ceva!”

Vrei să faci şi tu ceva pentru lumea noastră?

Problemele globale ne privesc și pe noi? (aici)

(dă click pe scrisul de mai sus şi vei ajunge la emisiunea menţionată)

„Astăzi, datorită reţelelor de socializare, avem liste interminabile de prieteni. E de-ajuns un click pentru a le împărtăşi tuturor ce gândim, ce simţim, ce mâncăm sau ce citim. Ei bine, dacă tot e la modă să îţi amplifici lista de prieteni, vă invit, dragi tineri să ne includeţi şi pe noi în lista voastră de prieteni.
Promitem să vă fim prieteni până la capăt, chiar dacă o să vă placă sau nu comentariile noastre, promitem să fim vulnerabili şi autentici, promitem să dăm jos măştile pentru ca să învăţăm că e important să fim noi înşine, pentru ca să ne cunoaştem, să ne descoperim punctele tari şi punctele slabe…pentru a creşte, pentru a ne maturiza, pentru a ne bucura de o tinereţe autentică. Dezbateri, recomandări, impresii, portrete, provocări – descoperiţi profilul generaţiei Facebook la emisiunea  „Lista de prieteni”!„

Acesta este promisiunea realizatoarei emisiunii: ANCA PORUMB. Emisunea este înregistrată în studioul Radio Vocea Speranţei.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.