Ajutor!… Mă mustră conştiinţa!

Spread the love

Mustrările de conştiinţă sunt senzorii indicatori pe care oamenii îi au la dispoţizie pentru a vedea unde se află şi pentru a demara procesul de reparare a unei greşeli. Avertizările conştiinţei pot fi ascultate, neglijate sau suprimate. Fiecare atitudine dă naştere la efecte diverse. 

Conştiinţa, prin informare şi educare, poate să fie „modificată sau modelată”. Astfel sursa, veridicitatea şi autoritatea informaţiilor poate să transforme pe un om foarte mult.

Aceeaşi acţiune poate fi considerată morală sau imorală în funcţie de informaţiile şi de educaţia primită. Periada de formare a viitorului adult este extrem de importantă. Educaţia primită în familie, în şcoală, la biserică şi în societate poate să-l ajute pe un om sau poate să-l încurce. 

Mustrările de conştiinţă ajută la schimbare. În schimb, de multe se naşte altceva în locul mustrărilor: sentimentul de vinovăţie. Sentimentul de vinovăţie apare în urma unei situaţii neplăcute: te-ai făcut de râs, nu ai luat decizia bună, ai încălcat o regulă socială, ai fost certat sau mustrat, etc.

Când acest sentiment de vinovăţie este persistent şi nerezolvat, poate duce la dezastru. Autoînvinovăţirea pentru chestiuni închipuite (nereale) face iarăşi ravagii, mai ales între tineri,

Ce este de făcut pentru a nu aduce la tăcere vocea conştiinţei?

Ajutor!… Mă mustră conştiinţa! (aici)

(dă click pe scrisul de mai sus şi vei ajunge la emisiunea menţionată)

„Astăzi, datorită reţelelor de socializare, avem liste interminabile de prieteni. E de-ajuns un click pentru a le împărtăşi tuturor ce gândim, ce simţim, ce mâncăm sau ce citim. Ei bine, dacă tot e la modă să îţi amplifici lista de prieteni, vă invit, dragi tineri să ne includeţi şi pe noi în lista voastră de prieteni.
Promitem să vă fim prieteni până la capăt, chiar dacă o să vă placă sau nu comentariile noastre, promitem să fim vulnerabili şi autentici, promitem să dăm jos măştile pentru ca să învăţăm că e important să fim noi înşine, pentru ca să ne cunoaştem, să ne descoperim punctele tari şi punctele slabe…pentru a creşte, pentru a ne maturiza, pentru a ne bucura de o tinereţe autentică. Dezbateri, recomandări, impresii, portrete, provocări – descoperiţi profilul generaţiei Facebook la emisiunea  „Lista de prieteni”! „

Acesta este promisiunea realizatoarei emisiunii: ANCA PORUMB. Emisunea este înregistrată în studioul Radio Vocea Speranţei.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.