6. Mesaj pastoral – 20 martie 2020

Dragii mei fraţi şi preţioase surori,

Vă propun un alt mesaj spiritual pe care să-l discutăm, să-l aprofundăm şi apoi să ne rugăm în casele noastre în seara aceasta (poate fi de la apusul soarelui sau de la ora 20 la ora 21).

Chiar dacă nu ne vedem, totuşi ne rugăm împreună. Dumnezeu poate face mari minuni prin rugăciuni.

După o zi de pregătire, începem un nou Sabat. Un Sabat care nu mai este la fel ca altele. Ispita este ca, în situaţia aceasta inedită, să scădem puţin câte puţin din modul nostru „clasic” de a sfinţi Sabatul.

Imnul creştin recomandat pentru început: 598 – „Dispară griji lumeşti!”

Gândul serii:

„Oamenii se obişnuiesc cu răul şi în cele din urmă ajung să trateze anormalul ca fiind normal şi normalul ca fiind anormal.”

Răul devine o a doua natură. Încet, încet, se produc „mutaţii” care ne transformă în fiinţe adaptabile la cele mai negre realităţi şi la cele mai pesimiste situaţii. Şi dacă răul se perpetuează tot mai mult timp, ne transformăm atât de mult încât devenim aproape imuni în faţa răului. Astfel PROVOCAREA devine un „AVANTAJ”. La ce mă refer?

De exemplu: Cum ne vom comporta Sabatul acesta? Ne vom descoperi crescând sau ne vom adapta scăzând nivelul de spiritualitate. Să trec rapid prin câteva chestii „minore”, dar practice:

  • Să ne aranjăm patul… pentru că aşa vom sta mai puțin pe pat.
  • Să ne îmbrăcăm cu haine speciale… chiar dacă nu plecăm nicăieri, dar este Sabat.
  • Să nu punem mâna prima dată pe telecomandă căutând ceva „hrană gata preparată”.
  • Să deschidem cărţile de studiu… chiar dacă n-am completat nimic (să o facem măcar acum).
  • Să nu devenim prea comozi… să gândim inventiv şi creativ la ceea ce am putea face noi în acest Sabat.
  • Să nu luăm pe lângă noi mâncarea… să nu fim ispitiţi când ne-o fi foame (să respectăm obişnuitele ore de masă).
  • Să nu uităm că suntem în timpul sau în ziua Domnului… chiar dacă este timpul dat nouă şi noi decidem ce facem cu el.
  • Să ne gândim mai serios la criza reală a coronavirusului… chiar dacă au trecut cele trei zile (cam atât se spune că ţine o minune).
  • Să ne aducem aminte de faptul că Dumnezeu aşteaptă să Îi returnăm zecimea şi să-i oferim darurile noastre… chiar dacă nu mai vin diaconii să facă colecte.
  • Şi chiar dacă biserica e închisă… să ne gândim la binecuvântarea părtăşiei şi să demonstrăm că o dorim.
  • Şi… aşa mai departe.

Oare aşa va fi? Ce este de făcut?

  1. Texte biblice:

Poporul Israel – cade în apostazie în cele mai solemnte timpuri, chiar la Sinai. Interesant este faptul că la început au tremurat, s-au speriat şi au fost foarte prudenţi.

Să citim cu atenţie pasajul din Exodul 19:9-25.

Din acest pasaj, următorul verset iese în evidenţă:

„A treia zi dimineaţa, au fost tunete, fulgere şi un nor gros pe munte; trâmbiţa răsuna cu putere şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă.” (Exodul 19:16)

Apoi Moise urcă pe munte. Din vale se vedeau foarte clar semnele distincte ale prezenţei divine chiar pe muntele Sinai. Israeliţii încă erau speriaţi, erau plini de teamă şi grijulii cu privire la viaţa lor. Se temeau să nu moară.

„Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trâmbiţei şi vedea flacările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura şi stătea la depărtare. Ei i-au zis lui Moise: „Vorbeşte-ne tu însuţi şi te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.” Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântaţi; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri ca să nu păcătuiţi.” Poporul stătea la depărtare; iar Moise s-a apropiat de norul în care era Dumnezeu.” (Exodul 20:18-21)

 Dar ce se întâmplă? Ce urmează pare incredibil! Acel popor, care se temea cu privire la viaţa, sa se schimbă cu 180 de grade.

Să citim cu mare atenţie ceea ce spune Biblia în Exodul 32:1-10.

Ce este foarte interesant aici? Este constatarea pe care o face însuşi Dumnezeu în versetul care urmează:

„Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: „Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!”  (Exodul 32:8)

Aici sunt două cuvinte cheie: „FOARTE CURÂND”.

Nu au trecut luni sau ani de când poporul tremura promiţând: „Vom face tot ce a spus Domnul!” (Exodul 19:8). Trecuseră doar 40 de zile. Ce s-a întâmplat? Ce a intervenit de poporul s-a schimbat ATÂT DE REPEDE?

Poporul nu a uitat. Încă se vedeau semnele prezenţei divine pe muntele Sinai. Ei s-au obişnuit „FOARTE CURÂND” cu tunetele, cu fulgerele şi cu fumul de pe munte. Din ce cauză? Ce era la mijloc? Uimitor:

„Domnul i-a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţînat.” (Exodul 23:9).

Aici este cheia – ÎNCĂPĂŢÂNAREA. Poporul NU A VRUT să rămână vigilent şi pe poziţii.

  • Paragrafe inspirate:

„În timp ce Moise era absent, pentru poporul Israel a fost un timp de așteptare și de îndoială. Poporul știa că el se urcase pe munte cu Iosua, că intrase în norul de o deasă întunecime care putea fi văzut de jos, de pe câmpie, odihnindu-se pe vârful muntelui, luminat din când în când de fulgerele prezenței divine. Ei așteptau cu nerăbdare întoarcerea lui. Obișnuiți, așa cum fuseseră în Egipt, cu reprezentări materiale ale zeilor, fusese greu pentru ei să-și pună încrederea într-o Ființă nevăzută și, de aceea, ajunseră să se sprijine pe Moise pentru susținerea credinței lor. Dar acum el le era luat. Zi după zi și săptămână după săptămână au trecut, iar el tot nu s-a înapoiat. Cu toate că norul se vedea încă, multora din tabără li se părea că fuseseră părăsiți de conducătorul lor sau că acesta fusese ars de focul mistuitor.

În decursul acestei perioade de așteptare, pentru ei a fost un timp în care să cugete la Legea lui Dumnezeu pe care o auziseră și să-și pregătească inimile spre a primi și alte descoperiri pe care El ar fi putut să li le dea. Dar ei nu aveau prea mult timp pentru această lucrare. Dacă ar fi căutat în felul acesta o mai clară înțelegere a cerințelor lui Dumnezeu și dacă și-ar fi umilit inimile înaintea Lui, ar fi fost apărați de ispită. Dar ei n-au făcut lucrul acesta și, în scurt timp, au devenit nepăsători, neatenți și călcători ai legii. În mod deosebit, acesta a fost cazul cu gloata cea pestriță. Ei erau nerăbdători să pornească spre țara Făgăduinței — țara unde curge lapte și miere. Pământul acela bun le-a fost făgăduit numai cu condiția ascultării, dar ei pierduseră din vedere acest lucru. Au fost unii care au dat ideea să se înapoieze în Egipt, dar, fie că mergeau înainte spre Canaan, fie înapoi în Egipt, masa poporului era hotărâtă să nu-l mai aștepte pe Moise.” (E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag. 315)

„Trecuseră numai câteva zile de când evreii făcuseră un legământ solemn cu Dumnezeu, că vor asculta de vocea Sa. Ei stătuseră tremurând și plini de groază înaintea muntelui, ascultând cuvintele Domnului: “Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”. (Exod 20, 3.) Slava lui Dumnezeu plana încă deasupra Sinaiului, în fața întregii adunări; dar ei I-au întors spatele și au cerut alți dumnezei. “Au făcut un vițel în Horeb. S-au închinat înaintea unui chip turnat și au schimbat slava lor pe chipul unui bou care mănâncă iarbă”. (Psalmii 106, 19-20.) Cum s-ar fi putut da pe față o mai mare lipsă de recunoștință sau o mai îndrăzneață insultă față de Acela care Se descoperise față de ei ca un Tată duios și ca un Împărat atotputernic!”  (E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag. 317)

De ce a îngăduit Dumnezeu CORONAVIRUSUL? Răspunsul poate fi chiar în următorul paragraf:

 „În experiența creștină, Domnul îngăduie încercări de diferite feluri pentru a-i chema pe oameni, bărbați și femei, la un nivel mai înalt de viețuire și la o slujire mai sfântă. Fără încercările acestea, ar avea loc o continuă cădere de la asemănarea cu Hristos, iar oamenii ar ajunge plini de spiritul filosofiei omenești, științifice, fanteziste, care îi va conduce la unitate cu cei care îl urmează pe Satana.” (E. G. White – Solii alese, vol. 2, pag. 89)

Dacă nu am trece prin aşa ceva, foarte uşor am putea trece printr-o „continuă cădere”. Aşa că… tot răul poate fi spre bine, dacă nu devenim indiferenţi.

Asemenea poporului evreu, astăzi, eu şi tu, în domeniul evlaviei creştine, putem suferi schimbări dramatice rapide sau chiar instantanee. Dacă ieri eram cel mai „înflăcărat” credincios şi eram plin de dorinţă de reformă şi redeşteptare (i-aş fi bătut pe ceilalţi „nespirituali”… astăzi entuziasmul mau a scăzut la jumătate. Mâine deja nu voi mai avea niciun pic de interes. Şi aşa: „nu prea ai cu cine”, „biserica este închisă”, „pastorul nu mai este cu ochii pe mine”, „coronavirusul ne-a dat concediu spiritual”, „sunt singur şi neimportant pentru alţii” şi… până la urmă, ni s-a tot spus faptul că „fiecare trebuie să ţină credinţa în inima lui”. Aşa că „m-am muiat şi eu. Nu mai pot duce credinţa de unul singur!”

APEL:

Coronavirusul a venit, i-a speriat pe unii, i-a demonstrat pe alţii ca fiind iresponsabili şi a dovedit egoismul şi indiferenţa la toate nivelurile: de la individ şi până la naţiuni – fiecare pentru el.

Dar eu, creştinul, ce fac? Nu cumva, deşi am fost speriat la început, acum sunt calm, prea liniştit sau indiferent? Şi, totuşi tunetele se aud, fulgerele se văd şi semnele sunt vizibile. Nu cumva, în timp ce Dumnezeu vorbeşte, eu am treabă la viţelul meu?

Cred că dorinţa şi rugăciunea noastră ar trebui să fie în acord cu cea a psalmistului:

„Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam, care n-avea o inimă tare, şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!” (Psalmi 78:8)  

Dumnezeu să ne dea aceeaşi dorinţă de a fi alături de El şi de fraţii noştri, chiar dacă vremurile ne vor obliga să păstrăm distanţa fizică!

Imn creştin recomandat la încheiere: 229 – „Crede, frate-n orice zi!”

Cu inimă sinceră, pastor, Viorel Dascălu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.