Ziua 71 – Când furtuna te ia prin surprindere!

De Paul Dysinger

„Tocmai îl culcasem pe fiul nostru, Ethan, pentru un pui de somn. Era o zi frumoasă, însorită. Câțiva nori tocmai se rostogoliseră în răcoarea serii.

Și atunci lovit. Și a lovit tare și repede.

Ethan tocmai adormise când am auzit-o pe soția mea, Natasha, chemându-mă din sufragerie. Am ieșit din dormitor și m-am uitat pe fereastră. Și primul lucru pe care l-am observat a fost vântul. Sufla incredibil de tare! Iar cerul devenea tot mai întunecat.

Apoi am auzit crengile copacilor. Trosc. Poc. Buf. Se desprindeau literalmente din copacii din pădurea din apropiere și loveau  o latură a casei noastre. M-am uitat în cealaltă parte a căsuței noastre  tocmai la timp pentru a vedea sera complet descoperită. Toată folia din plastic se rupsese. Am luat telefonul să verific vremea, dar nu mai aveam internet.

„Dragă, nu ar trebui să mergem?” am auzit  pe Natasha spunând. „Da – hai să mergem”, i-am răspuns.

L-am luat pe Ethan dormind și mi-am aruncat laptopul în rucsac, apoi am fugit la mașină – speriați că în orice clipă o creangă din aer sau un copac în cădere ne-ar putea intercepta zborul. Ne-am rugat  tot drumul, în timp ce mașina zbura pe drumul murdar, către casa părinților mei, unde subsolul ar fi un loc mult mai sigur pentru a aștepta trecerea furtunii. Deja un copac căzuse pe aleea noastră și a trebuit să-l ocolim. Din fericire am avut pe unde.

Între timp a început și ploaia. Și uite așa, prin ploaia orbitoare și vântul furibund, am ajuns în sfârșit în subsolul părinților mei – la adăpost. Nebunia acestei situații era faptul că nimeni dintre noi nu a văzut că vine. Nimeni. Unchiul meu ieșise cu tractorul și a trebuit să-l abandoneze și să alerge înăuntru. Și el avea, o seră care a fost descoperită ca și a noastră și o alta care arăta mult mai rău (de parcă o calcase un elefant). Furtuna ne-a lovit pe neașteptate și nu eram pregătiți.

Din fericire, eram cu toți în siguranță și nimeni nu pățise nimic. Dar tot eram nepregătiți când ne-a lovit. Cam  la fel cu modul în care toată această pandemie COVID-19 a lovit lumea noastră nepregătită. Și gândiți-vă că noi știm că vor veni mai multe furtuni conform profeției biblice. Întrebarea este: ”Cum ne pregătim să le înfruntăm?”

Sincer, ca grădinar îți dai seama că nu ai control asupra naturii. Vântul, ploaia, soarele, zăpada – pur și simplu nu pot fi controlate. Poți planifica în avans și te poți pregăti dacă ai o prognoză meteo bună. Dar uneori se întâmplă lucruri pe care nu le puteam prevedea. Ce facem atunci?

Vă voi spune ce facem. Ne rugăm. Recunoaștem că Dumnezeu are totul sub control chiar și atunci când se întâmplă lucruri pe care nu le înțelegem. Apoi ne ridicăm și continuăm. Când viața se prăbușește în jurul nostru, trebuie să ne ridicăm și să ne reconstruim. Furtunile vieții ne pot doborî – dar trebuie să ne prindem de puterea lui Dumnezeu și să mergem mai departe.

Pentru noi, sera noastră a fost o mică pierdere. Sigur, ne-a costat ceva bani și ceva timp ca să o reparăm. Însă, în câteva zile, am pus folia de plastic înapoi – și de data aceasta sperăm că suntem mai pregătiți, dacă o astfel de situație apare din nou.

Dar ce facem cu furtunile vieții? Ce facem cu furtunile fizice, emoționale, spirituale și economice create de COVID-19? Cum răspunzi? Cum  vei reconstrui? Ce lecții învățăm care să ne pregătească pentru viitoarele furtuni? Când se întâmplă lucruri care sunt în afara controlului tău, unde te îndrepți pentru putere și mângâiere?

Isus este ancora și speranța noastră. Ne putem întoarce către El, Domnul păcii care poate calma furtunile cu un cuvânt rostit. Ne putem întoarce către El pentru a ne duce prin furtunile vieții și chiar prin vremurile sfârșitului. Vei avea încredere în El astăzi?

Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor. – Isaia 26: 3-4

Paul Dysinger și soția sa, Natasha, locuiesc în Tennessee, unde au o fermă de legume și învață oamenii cum să facă agricultură. (Borntogrow.net)

Întrebări de meditat:

  • Cum ai reacționat la pandemia mondială? A afectat acest lucru credința ta în Isus sau nu?
  • Ești dispus să ai încredere în El pentru următoarea furtună neașteptată din viața ta?
  • Crezi că Isus poate fi pentru tine cu adevărat Stânca veacurilor?

Provocare la cercetarea inimii:

Cere-i lui Dumnezeu să-ți arate orice aspect al vieții tale unde poate nu I-ai dat acces complet. Orice lucru la care poate nu vrei să renunți la control. Cere-I să te ierte și să te ajute să ai încredere în El.

Poate că această criză produsă de pandemie ți-a dezvăluit unele lucruri din viața ta în care nu ai exercitat credința. Roagă-te Domnului Isus care este plin de  iubire să te ajute să-I predai  totul și să înveți să ai încredere în El, în ciuda furtunilor vieții

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este CARTE-2.jpg

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Help in Daily Living de Ellen G. White
  • Revive Us Again de Mark Finley

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Rugaciune.png

Ziua 71 – Motive de rugăciune – Vineri, 5 iunie 2020

MOTIVE DE LAUDĂ:

  • Alex G.: Două mari binecuvântări! Începusem un studiu biblic cu un medic din orașul meu. Și din cauza COVID-19 am putea studia mult mai des decât înainte. Ea a acceptat să fie botezată chiar înainte de a vizita biserica! De asemenea, am fost foarte binecuvântat personal pentru că, deși a trebuit să-mi anulez toate călătoriile din acest an, m-am putut organiza mult mai bine, așa că pot să mă rog mai mult, să citesc mai mult Biblia, să scriu mai mult și să lucrez mai eficient. În mijlocul multor întristări au venit și mari binecuvântări!
  • Rebeca: Acum două săptămâni, împreună cu soțul meu eram într-o situație foarte dificilă. Nu aveam nici un semnal la telefon și mașina noastră se blocase într-o zonă unde avusese loc o alunecare de teren și nu aveam nicio ieșire. Ne-am rugat cerându-I lui Dumnezeu să fie pilotul nostru. Când am terminat rugăciunea, am simțit nevoia să cânt un imn. Soțul meu a spus că în minutul în care am făcut asta, el a simțit că cineva ne-a împins de acolo. Știu că Dumnezeu a răspuns rugăciunilor noastre. El este uimitor și îmi place cum lucrează mereu în viața noastră!

CERERI:

  • Rugați-vă pentru frații și surorile care în această perioadă se luptă cu șomajul, din cauza pandemiei.
  • Rugați-vă pentru Magdalena și soțul ei, care trăiesc la țară în Columbia, încercând să ajungă la oameni pentru Isus. Ei au nevoie de o capelă unde să țină adunări.
  • Rugați-vă pentru adunările din întreaga lume care, din diverse motive, nu au un spațiu sau o clădire în care să se întâlnească. 
  • Rugați-vă pentru voluntarii care participă în cadrul inițiativei „Un an în misiune” și ajută imigranții haitieni din Chile să învețe limba spaniolă și să se adapteze la viața și cultura chiliană. Vă rugăm să cereți lui Dumnezeu să lucreze în și prin voluntari și să îi ajute să clădească și prietenii și credință.

Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro

Traducere: Adina Păltineanu

Puteţi adăuga motivele dumneavoastră de rugăciune pe grupul: „Buzunarul cu Rugăciuni”

Materiale pentru studiu suplimentar:

Din cartea „Hristos, Lumina Lumii,” Capitolul 35 — Taci, fii liniștită!

„Strigătul lor Îl trezește pe Isus. La lumina fulgerului, ei văd pe fața Lui o pace dumnezeiască; citesc în privirea Lui uitare de sine, iubire duioasă, iar inima lor, îndreptându-se către El, strigă: “Doamne, scapă-ne că pierim”.

Niciodată nu a rostit un suflet strigătul acesta fără să fie luat în seamă. În timp ce ucenicii înalță vâslele pentru a face o ultimă sforțare, Isus Se ridică. El stă în picioare în mijlocul ucenicilor, în timp ce furtuna urlă, valurile se sfărâmă peste ei, iar fulgerul Îi luminează fața. Își ridică mâna, atât de des folosită în fapte de milă, și spune mării înfuriate: “Taci, fii liniștită!”
Furtuna încetează. Valurile se liniștesc. Norii se retrag, se arată stelele. Corabia plutește lin pe apa liniștită. Întorcându-Se către ucenicii Săi, Isus îi întreabă cu tristețe: “Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?” (Marcu 4, 40.)

O tăcere grea s-a lăsat asupra ucenicilor. Nici Petru nu îndrăznea să-și exprime groaza care-i umplea inima. Corăbiile care porniseră să-L însoțească pe Isus fuseseră în aceeași primejdie ca aceea a ucenicilor. Teroarea și disperarea stăpâniseră și peste oamenii din ele, dar porunca lui Isus a adus liniștea asupra acelei scene îngrozitoare. Furia furtunii adunase corăbiile la un loc și toți cei care erau pe ele văzuseră minunea. În calmul care a urmat, temerea a fost uitată. Oamenii șopteau între ei: “Ce fel de om este acesta de-L ascultă până și vânturile și marea?”

„Când a fost trezit pentru a întâmpina furtuna, Isus era perfect liniștit. Nu era nici urmă de teamă în cuvânt sau privire, pentru că în inima Lui nu era teamă. Dar El nu era liniștit pentru că puterea Sa era nemărginită. Nu ca un “Domn al cerului și al pământului” stătea El așa liniștit. El renunțase la puterea aceea, pentru că zice: “De la Mine Însumi nu pot face nimic.” (Ioan 5, 30.) El Se încredea în puterea Tatălui. Isus Se sprijinea pe credință — credință în iubirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu — și puterea acelui cuvânt care a liniștit furtuna era puterea lui Dumnezeu.

După cum Isus Se sprijinea prin credință pe purtarea de grijă a Tatălui, tot astfel și noi trebuie să ne încredem în purtarea de grijă a Mântuitorului nostru. Dacă s-ar fi încrezut în El, ucenicii ar fi rămas liniștiți. Teama lor în timpul primejdiei le-a descoperit necredința. În strădania lor de a se salva singuri, ei au uitat de Isus; și numai atunci când, ajunși la disperare, nu s-au mai încrezut în ei înșiși, ci s-au îndreptat către El, Isus a putut să le dea ajutor.

De câte ori nu avem și noi aceeași experiență ca ucenicii! Când se adună furtuna ispitelor, când fulgerele sălbatice strălucesc și când valurile se prăvălesc peste noi, ne luptăm singuri cu furtuna, uitând că este Unul care ne poate ajuta. Ne încredem în propria putere, până când pierdem orice nădejde și suntem aproape de pieire. Atunci ne aducem aminte de Isus și, dacă-L strigăm să ne mântuiască, chemarea noastră nu va fi în zadar. Deși, plin de întristare, El mustră necredința și încrederea noastră în noi înșine, niciodată nu ne lasă fără ajutor când avem nevoie. Fie pe uscat, fie pe mare, dacă avem pe Mântuitorul în inima noastră, nu trebuie să ne temem. Credința vie în Răscumpărătorul va liniști marea vieții și El ne va scăpa din primejdie, cum știe că este mai bine.

Mai e încă o învățătură spirituală în această minune a liniștirii furtunii. Experiența fiecărui om mărturisește în favoarea adevărului cuvintelor Scripturii: “Cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști…. Cei răi n-au pace, zice Dumnezeul meu.” (Isaia 57, 20.21.) Păcatul ne-a distrus pacea. Cât timp eul este nesupus, nu putem găsi odihnă. Patimile cele mai mari ale inimii nu pot fi stăpânite de nici o putere omenească.

În privința aceasta, suntem la fel de fără putere ca ucenicii, care nu erau în stare să liniștească furtuna ce urla. Dar Acela care a liniștit valurile Mării Galileii prin Cuvântul Său are un cuvânt aducător de pace pentru orice om. Oricât de grozavă ar fi furtuna, aceia care se îndreaptă spre Isus cu strigătul: “Doamne, mântuiește-ne” vor fi eliberați. Harul Lui, care împacă sufletul cu Dumnezeu, liniștește frământarea patimilor omenești și, în iubirea Lui, inima găsește odihnă. “A oprit furtuna, a adus liniștea și valurile s-au potolit. Ei s-au bucurat că valurile s-au liniștit, și Domnul i-a dus în limanul dorit.” (Psalmii 107, 29-30.) “Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.” “Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihna și liniștea pe vecie.” (Romani 5, 1; Isaia 32, 17.)” (E. G. White – Hristos, Lumina Lumii, pag. 336

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.