Se cerne timpul ca prin sită
Ducând prezentul în trecut;
Iar viaţa noastră hărăzită
Se tot departe de-nceput.
Că trece… nu avem ce-i face,
Dar sensul, numai noi îl dăm;
Putem trăi frumos, în pace,
Chip de creştin să adoptăm.
Şi dacă timpul tot se scurge
Ce am putea să facem noi?
Putem să-ncepem a ne plânge
De multe griji şi mari nevoi.
Putem să comentăm primarii
Că nu ne dau ceea ce vrem;
Putem să acuzăm drumarii
Că drumuri bune nu avem.
Putem să judecăm senatul
Că legile-s doar pentru ei;
În fine…şi mai rău e statul
Că nu-i stârpeşte pe mişei.
Chiar totu-i rău? S-avem iertare.
Ia să intrăm puţin în sine;
Să spunem, după cercetare,
Noi facem rău… sau facem bine?
Ne mai rugăm de dimineaţă?
Mai ascultăm pe Duhul Sfânt?
Le dăm copiilor povaţă
Să se hrănească din Cuvânt?
Cum stăm cu dragostea de frate?
Ce notă-avem la acceptat?
Ce mai vorbesc a noastre fapte?
Cum e cu fuga de păcat?
Cum ne purtam cu cei din casă?
Ce ştiu vecinii despre noi?
Ce atmosferă-avem la masă?
Trăim în pace… sau război?
Suntem prezenţi la închinare
În zi de Sabat sau oricând?
Iubim pe toţi din adunare…
Sau ne trezim tot comentând?
Iubim pe Domnul ca pe sine?
Slujim cu drag când ne-a chemat?
Altaru-i bun… sau e-n ruine?
Suntem creştini doar în Sabat?
E timp propice de-ntrebare
Pentru oricare pământean;
Nu strică o verificare
Acum, la început de an.
S-ajute Domnul pe oricine
Doreşte sincer fericire
Să facă doar ce este bine
Iar ca răsplată: mântuire.
© Viorel Dascalu 2015