Geneza 4:6-7

Și Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mâniat și pentru ce ți s-a posomorât fața? Nu-i așa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești.” (Geneza 4:6-7)

Ispitele vin peste noi cu nemiluita. Suntem asaltaţi permanent de pofte, plăceri, înclinaţii sau provocări. Diavolul aşteaptă la cotitură pentru a ne prinde în ghearele lui.

Dumnezeu nu ne lasă în calea ghiarelor vrăjmaşului fără să ne avertizeze. El intervine preventiv şi Îşi oferă serviciile de protecţie.

Istoria lui Cain dovedeşte lucrul acesta.

„Când Cain a văzut că jertfa lui a fost respinsă, s-a mâniat pe Domnul și pe Abel; el s-a mâniat pentru că Dumnezeu n-a primit ceea ce omul pusese în locul jertfei rânduite de Dumnezeu și s-a mâniat pe fratele său pentru că alesese să asculte de Dumnezeu, în loc să se unească cu el în revolta împotriva Lui. Cu toată nesocotirea de către Cain a poruncii divine, Dumnezeu nu l-a părăsit; ci S-a plecat să stea de vorbă cu omul care se arătase așa de irațional. Și Domnul i-a zis lui Cain: “Pentru ce te-ai mâniat, și pentru ce ți s-a posomorât fața?” (Geneza 4:6,7) Printr-un sol îngeresc, i-a fost transmisă avertizarea divină: “Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândește la ușă”. (Geneza 4:7) Alegerea depindea de Cain. Dacă se încredea în meritele Mântuitorului făgăduit și avea să asculte de cerințele lui Dumnezeu, el urma să se bucure de favoarea Lui. Dar dacă avea să stăruie în necredință și fărădelege, el nu avea nici un motiv să se plângă de faptul că Dumnezeu l-a lepădat.
Dar în loc să-și recunoască păcatul, Cain a continuat să se plângă de nedreptatea lui Dumnezeu și să nutrească gelozie și ură față de Abel. Plin de mânie, el i-a adus reproșuri fratelui său și a căutat să-l atragă într-o ceartă cu privire la felul în care Se poartă Dumnezeu cu ei. Cu umilință, dar fără teamă și hotărât, Abel a apărat dreptatea și bunătatea lui Dumnezeu. El i-a arătat lui Cain greșeala și a căutat să-l convingă de faptul că răul era în el. El l-a îndreptat spre mila lui Dumnezeu, manifestată în cruțarea vieții părinților lor, când ar fi putut să-i pedepsească cu o moarte instantanee, și a mai adăugat că Dumnezeu îi iubea, căci altfel n-ar fi dat pe Fiul Său, sfânt și nevinovat, ca să sufere pedeapsa pe care ei și-o atrăseseră. Toate acestea n-au făcut decât să aprindă și mai tare mânia lui Cain. Rațiunea și conștiința îi spuneau că Abel avea dreptate; dar era furios pentru faptul că acela care ar fi trebuit să asculte de sfatul lui își putea îngădui să fie de altă părere și că nu putea câștiga nici o simpatie în răzvrătirea lui. În furia mâniei lui, îl omorî pe fratele său.”
(E. G. White – Patriarhi şi profeţi, pag. 73)

Ispita nu este niciodată departe. Păcatul nu se află la o distanţă prea mare. Diavolul este lângă noi, gata să intervină pentru a tulbura liniştea, bucuria şi pacea dependenţei şi a ascultării de Dumnezeu.

„Lipsa de consecvență este începutul ispitei — Începutul căderii în ispită constă în păcatul de a-i îngădui minții să oscileze și în păcatul unei lipse de consecvență în ce privește încrederea voastră în Dumnezeu. Cel rău pândește neîncetat, pentru a prinde ocazia de a crea o imagine greșită a lui Dumnezeu și de a ne atrage gândurile spre ceea ce este interzis.” (E. G. White – Minte, Caracter şi Personalitate, vol. 1, pag. 31)

Cele mai multe dintre căderile noastre pornesc de la o „micuţă deschidere”, pentru ispită, a uşii inimii noastre. Orice formă de îngăduinţă, de lejeritate, de toleranţă, de negociere şi de compromis cu păcatul va duce inevitabil la cădere.

Dumnezeu să ne dăruiască dorinţa şi hotărârea de a fi loiali şi principiali, oricât de greu ar fi! Tot El să ne ofere şi puterea de care avem nevoie pentru a birui păcatul care „pândeşte la uşă”!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.