Nu știu ce vârstă ai, dar cred că ai simţit până acum pe pielea ta măcar un cutremur. Și aceasta mai ales dacă stai în zona Vrancea. Însă, bunicii, părinţii sau fraţii mai mari își aduc aminte de marile cutremure care au zguduit pământul ţării noastre în 1940, 1977 sau 1986. Și acestea nu au fost singurele.
Problema este că niciodată nu suntem anunţaţi dinainte. Poate doar cei care monitorizează cutremurele își dau seama, cu ajutorul aparaturii, că peste foarte puţin timp se va produce un cutremur.
Totuși, a fost observată de multe ori spaima animalelor de casă și comportamentul lor ciudat care s-a manifestat cu ceva timp înainte ca oamenii să simtă la rândul lor cutremurul. Însă, s-a scris prea rar despre aceste observaţii. Au circulat oral și s-au pierdut în curgerea vremii. S-a păstrat doar ideea că animalele simt dinainte cutremurul.
Printre puţinele relatări păstrate este și următoarea, scrisă de un profesor universitar din Cluj:
„Doctorul L. din București avea o căţelușă pe care o ţinea în casă. În noaptea marelui cutremur din 10 noiembrie 1940, la ora trei și un sfert, doctorul este trezit din somn într-un mod neaşteptat: căţelușa a început să urle, a sărit pe pat, a început să zgârie ușa. Stăpânul i-a deschis, mirat și indignat că a fost tulburat.
Animalul a alergat pe scări în jos, dar îndată s-a întors dând semne de mare neliniște. Apoi iarăși a năvălit pe scări până în stradă, urlând sinistru.
Intrigat de aceste manifestări neobișnuite, doctorul și-a luat degrabă pe el o haină și a coborât în stradă ca să-și caute câinele. La câteva minute după ce a ajuns afară s-a produs cutremurul.”
Animalele simt, oamenii au aparate „de mare precizie” și totuși cutremurele fac tot mai multe victime. De ce? Pentru că este un semn al vremii. Dar nu este singurul și nici cel mai important.
Evanghelia trebuie să fie vestită, lucru care se întâmplă acum. Acesta este cel mai mare semn. Domnul ne avertizează suficient de clar. El vrea să dăm importanţă lucrului cel mai important.
Și dimineaţa, ziceţi: „Astăzi are să fie furtună, căci cerul este roșu-posomorât.” Făţarnicilor, faţa cerului știţi s-o deosebiţi, și semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?” (Matei 16:3)
Te-ai gândit că înmulţirea evenimentelor demonstrează iminenţa revenirii lui Hristos? Te-ai pregătit serios pentru acest eveniment? Nu știi cât de repede va fi. Deci, la treabă!
