poezie – Viorel Dascălu

Ziua a şaptea – SABATUL CEL SFÂNT

Ziua 7 – Sabatul cel Sfânt

Când umbrele serii coboară în zări,
Și freamătul lumii se pierde-n tăceri,
Se-aud şoapte blânde, în inimi vorbind,
„E zi de odihnă!” duios anunţând.

Ziua a şasea – Omul

În cea de-a șasea zi din început,
Când lumea-ntreagă bine se croia,
Stăpânul Universului, tăcut,
Privea duios, ştiind ce mai voia…

Ziua a şasea – Animalele de uscat

Din noaptea lumii, proaspăt și curat,
Se-nalță-n zori a șasea dimineață.
Pământul viu e încă-n aşteptat,
Ceva frumos ce-nseamnă nouă viață.

Ziua a doua – Bolta Cerească

Din haosul din prima zi pornit,
Când o lumină-n noapte-a răzbătut,
Un nou Cuvânt în univers s-a auzit,
Și-un alt miracol mândru-a început.

Ziua întâi – LUMINA

În hăul rece, fără de hotar,
Plutea o umbră nepătrunsă,
O lume mută, fără niciun dar,
În ape și în gol ascunsă.

E sărbătoare-n casă, dar e şi-n adunare;

Se-adună împreună şi mic, dar şi cel mare,

Să vadă o minune ce rar se mai găseşte:

O mamă din mulţime ce suta împlineşte.

Un cort în inimă mi-am pus să fie spre-nchinare,

Chiar de-s acasă singurel sau sunt la adunare.

Ţăruşi am pus să-mi îngrădesc accesul către lume,

Pe Domnul vreau să-L întâlnesc cu gânduri tot mai bune.