15 septembrie 2026 – Viorel Dascălu

Ziua a şaptea – SABATUL CEL SFÂNT

Ziua 7 – Sabatul cel Sfânt

Când umbrele serii coboară în zări,
Și freamătul lumii se pierde-n tăceri,
Se-aud şoapte blânde, în inimi vorbind,
„E zi de odihnă!” duios anunţând.

Ziua a şasea – Omul

În cea de-a șasea zi din început,
Când lumea-ntreagă bine se croia,
Stăpânul Universului, tăcut,
Privea duios, ştiind ce mai voia…

Ziua a şasea – Animalele de uscat

Din noaptea lumii, proaspăt și curat,
Se-nalță-n zori a șasea dimineață.
Pământul viu e încă-n aşteptat,
Ceva frumos ce-nseamnă nouă viață.

Ziua a cincea – Peştii şi păsările

În ziua-a cincea, Glasul Celui Sfânt
Răsună mai puternic printre spații,
Trezind la viață ape pe pământ,
Dar şi văzduhul are noi vibrații.

Ziua a patra – Soarele, Luna şi Stelele

În haina nopții, caldă și adâncă,
Pământul L-aștepta pe Creator,
Şi Vocea a vorbit o dată, încă
Acel ce este bun şi iubitor.

Ziua a treia – Uscatul şi verdeaţa

În văile adânci și tulburi,
Stăpânul lumii a strigat:
„Să se adune apele în maluri,
Iar ce rămâne – e uscat!”

Ziua a doua – Bolta Cerească

Din haosul din prima zi pornit,
Când o lumină-n noapte-a răzbătut,
Un nou Cuvânt în univers s-a auzit,
Și-un alt miracol mândru-a început.

Ziua întâi – LUMINA

În hăul rece, fără de hotar,
Plutea o umbră nepătrunsă,
O lume mută, fără niciun dar,
În ape și în gol ascunsă.