Creştinul

Creştinul e omul ce-l vrei lângă tine,
La el rău-i rău şi binele bine.
E gata mereu să se uite pe sine,
De-i ceri ajutor, el imediat vine.

 

Creştinul e sarea ce toate le drege,
De drag se topeşte, la plâns te-nţelege
Şi ca să slujească-i grăbit să alerge,
De noaptea e grea, nedormirea alege.

 

Creştinul e luna ce ia de la Soare
Primind o Lumină ce nicicând nu moare.
El tot luminează aducând închinare
La Domnul, ce merită-oricând adorare.

 

Creştinul e pomul sădit lângă apă
Ce nu lasă timp degeaba să treacă.
De cele utile mereu tot întreabă,
Cătând noi comori adevărul îl sapă.

 

Creştinul e omul ce creşte întruna
De vremea e bună, sau bate furtuna.
Adună speranţe în suflet mereu
Şi urcă pe cale, chiar de-i drumul greu.

 

Creştinul e omul ce are credinţă,
Trăieşte frumos în curată-umilinţă
El cheia-ţi oferă: de vrei biruinţă,
Mergi şi te roagă, dar cu stăruinţă.

 

© Viorel Dascalu 2009

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *