Vase goale – predica

Introducere:
Avem şi astăzi ocazia să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru bogăţia harului Său cu care ne-a binecuvântat. Suntem nespus de bucuroşi că, prin mila lui Dumnezeu, putem încă să fim în locul acesta. Prezenţa noastră demonstrează că mai avem ceva de învăţat, că mai este loc de mai bine în viaţa noastră şi că ne interesează ceea ce doreşte Dumnezeu să ne spună în ocazia aceasta.
Continuă lectura Vase goale – predica

Transplant de inima

 Inca din secolul al XVIII-lea, cercetatorii au investigat posibilitatea transplantarii de organe. Descoperirea grupelor de sange a fost un factor important in materializarea acestei posibilitati de a transplanta organe. O data cu aceasta descoperire, cercetatorii si medicii au inteles importanta unei compatibilitati a tipului de sange pentru ca organul transplantat sa functioneze cu succes la primitor.

Continuă lectura Transplant de inima