Recunoştinţă

Suntem cerşetori pe-o planetă săracă
Şi-am vrea ca necazul mai iute să treacă,
Şi tu, dar şi eu, prinşi de-a mrejelor iţă
Uitarăm cu totul de recunoştinţă.

 

Credeam că, să cer încontinuu, e bine
Că asta vrea Domnul cel Bun de la mine.
Dar chiar am uitat că-n a mea stăruinţă
Nu-i chiar nici o boabă de recunoştinţă.

 

Când Domnul mi-a dat din belşug sănătate,
Şi când m-a scăldat în al harului lapte,
Mă-ntorc către El, căci mă ţine-n fiinţă,
Măcar cu un gest mic de recunoştinţă!

 

Îmi place să cer de la Domnul de toate
Că El este Bun şi mereu tot împarte,
Acum mă opresc şi cu multă-umilinţă
Rostesc către El glas de recunoştinţă!

 

Să nu mă gândesc că voi cere într-una
Şi că pentru asta primi-voi cununa.
Reţeta îmi cere ca în străduinţă
Să-mbrac ce doresc tot cu recunoştinţă!

 

Aş vrea să nu uit … despre tot ce am parte
Că vin de la Domnul, doar El le împarte,
M-arunc iar în braţu-I, cu multă credinţă,
Şi inima-i plină de recunoştinţă!

 

Cândva voi ajunge în cerul de stele
Aceasta e ţinta ce-o pun vieţii mele,
Şi vreau ca atunci, cu întreaga-mi fiinţă
Să cânt lui Isus plin de recunoştinţă!

 

© Viorel Dascalu 2010

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Posted by: Viorel on Category: Poezii

Etichete: , , , , , ,