Psalmii 121:7

Spread the love

Iată încă o făgăduinţă deosebit de potrivită pentru aceste vremuri grele.

Ea se găseşte în Psalmul 121:7

„Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.”

În vrema aceasta, când teama, îngrijorarea şi panica au pus stăpânire peste o mare parte din populaţia globului, Dumnezeu doreşte să ne liniştească.

Ţi-e frică de ceea ce se va întâmpla cu lumea noastră? Îţi este frică pentru cunoscuţii şi apropiaţii tăi? Ţi-e teamă pentru sănătatea celor din familia ta? Eşti extrem de îngrijorat de ceea ce ar putea păţi persoana cea mai dragă? Nu poţi dormi gândindu-te că ai putea şi tu să fii atins de virusul mortal?

Ţi-e frică…! Toate acestea au legătură cu trupul. Şi eu, şi tu, noi toţi… suntem foarte grijulii cu privire la trup. Dar ce facem cu esenţialul: cu sufletul?

Dumnezeu PROMITE că ne VA PĂZI SUFLETUL! Asta este cel mai important.

Dacă sufletul este curat, teama de ceea ce am putea păţi fizic este atenuată. Şi nu vreau să las aici impresia că aş accepta ideea nebiblică despre o fericită „supravieţuire” a sufletului… eliberat de trupul acesta păcătos.

În contextul biblic, sufletul este omul compus din ţărână şi suflare de viaţă:

Geneza 2:7  Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.
1 Corinteni 15:45  De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.”

Omul complet este un suflet viu. Când se ia suflarea, se încheie totul.

Să ne dea Dumnezeu pacea aceea sufletească de care avem nevoie!

Pentru a vizualiza imaginea la dimensiunea maximă – clik DREAPTA cu mouse-ul în cadrul imaginii afişate. Folosiţi opţiunea de deschidere într-o filă sau o fereastră nouă. Astfel se deschide o noua fereastră cu imaginea dorită.

Pentru a o salva (sau folosi ca background) – clik dreapta cu mouse-ul pe imaginea mare şi se alege opţiunea dorită de salvare.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.