Marele Zid Chinezesc ii uimeste pe toti cei care il privesc, chiar si numai in fotografii. Dar, pretul pe care l-a platit poporul chinez pentru a detine aceasta minune a lumii a fost foarte mare.
Lucrarile la zid au durat zece ani, intr-un ritm de munca teribil, atat ziua, cat si noaptea. Imparatul Qin (sau Qinwang) al Chinei era un riguros planificator al actiunilor sale.
Pentru cea mai mare lucrare a omului pe pamant si-a propus un termen pe care el si supusii trebuiau sa-l respecte indiferent de pret.
La santierul Marelui Zid, Qin a trimis 300.000 de osteni din armata sa. Numarul lor era insa insuficient pentru o asemenea lucrare. Catre santier au fost astfel dirijati prizonierii de razboi, precum si toti infractorii sau „gura-casca” de care a curatat tara. Imparatul a reusit sa concentreze pe santierul imens al zidului 2 milioane de oameni. In realitate insa, a antrenat mult mai multe milioane de oameni.
Periodic, o mare parte erau schimbati din cauza bolilor, accidentelor si mai ales a deceselor. Autorii de peste timpuri au precizat pierderile, prin moarte, acestea ridicandu-se la un numar cuprins intre 400.000 si 1.000.000 de oameni. Trupurile lor au fost ingropate, sau mai bine zis incorporate pe loc in valul de pamant al zidului.
Conditiile de viata si de munca ale acelor nenorociti au fost ingrozitoare. Zona de nord pe care o strabatea zidul, o zona muntoasa, avea o clima aspra atat vara, cat si iarna. Conditiile de cazare si alimentatie erau asemanatoare celor pentru animale. Ritmul de munca era dat cu lovituri de sabie. Oamenii munceau din greu, multe ore pe zi. Bolile si ranile nu erau tratate. Nu existau conditii pentru spalare, nici resurse forestiere pentru lemn de incalzire. Facliile luminau noaptea numai locurile de munca si locuintele paznicilor. Animalele de tractiune erau insuficiente. La toate acestea se mai adaugau si raidurile popoarelor nomade, care loveau diverse puncte de lucru.
Pentru sustinerea vastului santier mai lucrau si alte milioane de oameni care, pe drumuri lungi, serpuitoare, carau imense cantitati de materiale, hrana, arme, lemne si apa.
Traim intr-o lume in care a calca pe altii in picioare este ceva normal. Pentru unii, nici un pret nu-i prea mare pentru a reusi. Putem sa trecem peste toti, ca sa reusim noi. Lucrul acesta nu-i este placut lui Dumnezeu.
Cine dispretuieste pe aproapele sau face un pacat, dar ferice de cine are mila de cei nenorociti. (Proverbe 14:21)
© Viorel Dascalu 2011