„Copile, te scoală!”… un tată vorbeşte
Cu glasu-i şoptit lângă pat ce-odihneşte
Pe fiul cel singur. Iar tata-l iubeşte
Şi vrea ca să-l vadă că mare va creşte.
Vom merge pe munte căci Domnul ne cheamă
O jertfă s-aducem. N-o luăm şi pe mamă.
Doar lemne luăm, căci măgarul le cară
Şi nu ne întoarcem nicicum până-n seară.
Trei zile au mers spre un munte din zare
Pe slugi le-au lăsat şi-au pornit pe cărare.
Avram a pus lemne la fiu în spinare
Luând-ul pe foc şi cuţitul cel mare.
„Dar unde e jertfa?” întreabă feciorul
Urcând foarte atent unde-şi pune piciorul.
„E sus Cineva care Miel ne promite,
Iar când e momentul la noi îl trimite”.
Altarul se face iar lemnele-s gata
Şi fiul ascultă de ce zice tata.
Se-aşează pe lemne cu mâna legată
Căci e poruncă ce trebuie-ascultată.
Cuţitul e gata să desăvârşească
Lucrarea cerută de vocea cerească
Şi-un glas se aude din cer. Îl opreşte
„Nu asta e jertfa! Tufişul priveşte!”
În tufe sta jertfa. Isaac nu mai moare
Căci tata cunoaşte pe Mielul cel Mare;
E Mielul ascuns şi nu-L vede-orcine
De vrei să-L găseşti caută-L cât mai bine!
© Viorel Dascalu 2011