Cum să-ţi trăieşti tinereţea?

Spread the love

Cum este să fii tânăr? Dacă nu ai fost, încă nu ştii. Dacă ai fost, deja ştii. Dacă eşti tânăr, acum descoperi. Deşi cei mai mulţi dintre tineri trăiesc „cum apucă”, există nişte principii importante de care ar trebui să se ţină cont în această etapă a vieţii. Anii trec repede şi nu ar trebui irosiţi.

Există lucruri pe care trebuie să le faci, există lucruri de care trebuie să fugi şi există lucruri între care trebuie să alegi. Care sunt variantele cele mai bune?

Dacă vrei să-ţi maximizezi eficienţa anilor frumoşi ai tinereţii, dacă vrei să nu regreţi că ai trecut prin tinereţe precum gâsca prin apă, dacă vrei să ştii ce poţi face pentru a nu regreta mai târziu, ia în calcul câteva elemente importante.

Vrei să afli să cunoşti:

Cum să-ţi trăieşti tinereţea? (aici)

(dă click pe scrisul de mai sus şi vei ajunge la emisiunea menţionată)

„Astăzi, datorită reţelelor de socializare, avem liste interminabile de prieteni. E de-ajuns un click pentru a le împărtăşi tuturor ce gândim, ce simţim, ce mâncăm sau ce citim. Ei bine, dacă tot e la modă să îţi amplifici lista de prieteni, vă invit, dragi tineri să ne includeţi şi pe noi în lista voastră de prieteni.
Promitem să vă fim prieteni până la capăt, chiar dacă o să vă placă sau nu comentariile noastre, promitem să fim vulnerabili şi autentici, promitem să dăm jos măştile pentru ca să învăţăm că e important să fim noi înşine, pentru ca să ne cunoaştem, să ne descoperim punctele tari şi punctele slabe…pentru a creşte, pentru a ne maturiza, pentru a ne bucura de o tinereţe autentică. Dezbateri, recomandări, impresii, portrete, provocări – descoperiţi profilul generaţiei Facebook la emisiunea  „Lista de prieteni”! „

Acesta este promisiunea realizatoarei emisiunii: ANCA PORUMB. Emisunea este înregistrată în studioul Radio Vocea Speranţei.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.