Astăzi m-am oprit asupra unor cuvinte binecunoscute spuse de Domnul Isus Hristos în Matei 5:14:
„Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.”
Cetăţile au fost construite pentru a oferi siguranţă. Ele protejau şi apărau pe locuitorii lor în cazul atacurilor din partea vrăjmaşilor.
Versetul de astăzi, pentru mine, are trei aplicaţii sau implicaţii:
- Cetatea care este la vedere nu poate fi ascunsă, deci inevitabil va fi atacată. Satan nu fuge de cei credincioşi. Din contră, vrea să-i cucerească şi să-i distrugă.
- Cetatea aşezată pe un munte este la vedere, deci oamenii pot să o vadă, să fugă la ea şi să fie protejaţi. Ea transmite speranţă şi încredere.
- Cetatea aşezată pe un munte este mai aproape de Dumnezeu. Ea este protejată de El câtă vreme este (în) lumină. Oricât ar fi de atacată, Dumnezeu o protejează.
Biserica lui Dumnezeu este o astfel de cetate. Ea este în grija lui Dumnezeu.
„În timpul veacurilor de întuneric spiritual, biserica lui Dumnezeu a fost ca o cetate așezată pe un munte. Din veac în veac, în cursul generațiilor care au urmat unele după altele, învățăturile curate ale cerului au fost descoperite înăuntrul ei. Slabă și cu defecte, după cum ar părea, biserica este singurul obiect asupra căruia Dumnezeu Își îndreaptă atenția, într-un chip deosebit. Ea este locul descoperirii harului Său, în care găsește plăcere să dea pe față puterea Sa de a transforma inimi. Domnul Hristos întreabă: “Cu ce vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu sau prin ce pildă o vom înfățișa?” (Marcu 4, 30.) El nu poate folosi împărățiile lumii ca model. În societatea omenească, El nu a găsit nimic cu care să o asemene. Împărățiile pământești stăpânesc datorită puterii fizice; dar din Împărăția lui Hristos este dată la o parte orice armă omenească, orice mijloc de constrângere. Împărăția aceasta urmărește să înalțe și să înnobileze omenirea. Biserica lui Dumnezeu este locul trăirii unei vieți sfinte, pline de diferite daruri și înzestrată cu Spiritul Sfânt. Membrii ei trebuie să-și găsească fericirea în fericirea acelora pe care îi ajută și îi binecuvântează.” (E. G. White – Faptele Apostolilor, pag. 12)
Suntem lumină între oameni? Oferim ideea de siguranţă şi de încredere celor din jurul nostru? Împărtăşim speranţa dată exclusiv de protecţia lui Dumnezeu?
Cred din toată inima că Dumnezeu a rânduit biserica drept corabie de salvare sau cetate de scăpare în aceste vremuri. Dumnezeu să ne ajute să fim cetăţeni onorabili ai bisericii Sale! Să rămânem pe muntele lui Dumnezeu răspândind lumina pentru cei care o caută! Amin!