Ziua 43 – Cel mai bun lucru

De Ron Clouzet

„În 2001, aproape că am murit. Medicul de la urgență a spus că probabil am fost la trei ore distanță de moarte. Am contractat malaria falciparum în timp ce făceam evanghelizare cu studenții mei în Africa de Vest, iar simptomele au apărut la doar câteva zile după întoarcerea mea în Statele Unite.

Am făcut febră foarte mare, am fost deshidratat și am avut o durere de cap groaznică. Mă simțeam atât de bolnav, încât credeam că în orice clipă îmi voi pierde pur și simplu cunoștința și voi muri. Când au apărut simptomele, eram  plecat în lucrare. M-am dus devreme la aeroport să prind zborul de întoarcere, implorându-l pe Dumnezeu să-mi permită să ajung acasă pentru ceea ce va urma. Dacă va fi să mor, aș fi preferat să se întâmple acasă.

Soția mea m-a dus de urgență la spital. Deja aveam halucinații și abia puteam bea apă fără să o vomit. Am leșinat la scurt timp după ce am fost dus în camera de urgență. Când mi-am recăpătat cunoștința, mi-am amintit viața cu încetinitorul. Fiecare minut părea o oră și fiecare oră ca o zi. Îmi amintesc pe soția mea, Lisa, aducând pe copiii noștri, la acea vreme în vârstă de doar 14, 12 și 10 ani și văzându-i plângând tăcut. Îmi amintesc de asistentele medicale și de alții care mă consultau cu scopul exclusiv de a arunca o privire asupra pacientului cu malarie, deoarece boala este atât de rară în Statele Unite.

Mi-a fost clar că muream. Ulterior, am aflat că acest tip de malarie este cel mai virulent. Cel mai probabil te va ucide, însă, dacă îi vei supraviețui, nu vei avea simptome recurente decât dacă te vei infecta din nou. Mulți oameni au început să se roage. Soția și copiii noștri s-au rugat. Părinții mei și alți membri ai familiei s-au rugat. Colegii noștri de la Universitatea Adventistă de Sud unde am predat, s-au rugat. Studenții mei s-au rugat. Prietenii mei din multe părți ale lumii s-au rugat. Și nenumărați pastori din toată țara s-au rugat. Am calculat că poate vreo 2.000 de oameni s-au rugat pentru mine în acele zile.

Dar să scap de moarte nu era ușor. Medicamentul adecvat nu era disponibil. Prietenii mei, medici, au început să facă presiuni asupra medicilor spitalului pentru a acționa rapid înainte de a fi prea târziu. În cele din urmă, chinina a fost găsită în Atlanta și au reușit să o obțină. Chinina este un medicament vechi folosit pentru tratarea malariei și a altor boli foarte urâte, dar foarte rar folosit astăzi. Este destul de toxic și poate avea reacții adverse grave. Dar avea grijă de malarie. La patruzeci și opt de ore după ce am fost internat la spital, mi s-a administrat chinină, dar nu a produs miracolul scontat. O zi mai târziu, într-un Sabat, eram la fel de bolnav ca întotdeauna.

În starea mea istovitoare de boală, m-am rugat și eu. Dar rugăciunea mea a fost mai mult recunoștință decât cerere. Îmi predasem viața în mâinile lui Dumnezeu și eram gata să-mi iau rămas bun dacă era timpul să plec. Singurul meu regret, pentru care m-am și rugat, a fost faptul că-mi părăseam soția cu trei copii mici și să lăsam copiii fără tată. Dar și acest lucru era în mâinile lui Dumnezeu. Aveam pace că totul va fi în regulă.

În după-amiaza Sabatului, au venit mai mulți colegi de la universitate și pastorul bisericii mele. Au avut o slujbă de ungere și s-au rugat din nou pentru mine, conform Scripturii (Iacov 5: 13-15). În noaptea aceea, Lisa a rămas cu mine toată noaptea. Ea chiar se temea că va fi ultima mea noapte.

La ora 5.00 a doua zi dimineața, o asistentă a venit să-mi ia sânge, așa cum o făceau în fiecare dimineață. Patru ore mai târziu, medicul specialist a venit în camera mea. Pentru prima dată am putut să mă ridic. Mi-a spus că n-au putut găsi nici o urmă de malarie în sistemul meu. Cumva, totul dispăruse. El și-a exprimat surpriza că medicamentul a acționat atât de bine, atât de repede. Dar eu știam că exista un alt motiv pentru care nu mai aveam malarie. Erau rugăciunile celor dragi și rugăciunile credincioșilor. Dumnezeu a consimțit cu îndurare să mă vindece, cred, pur și simplu pentru că poporul Său L-a rugat.

”Același Mântuitor milostiv trăiește și astăzi și este tot atât de binevoitor să asculte rugăciunea credinței ca atunci când a trăit vizibil printre oameni… Este o parte din planul lui Dumnezeu să ne dea, ca răspuns la rugăciunea credinței, ceea ce nu ne-ar da dacă n-am cere în felul acesta. ” (Tragedia veacurilor, p. 525) Isus nu a avut nevoie să mă vindece. Nu-mi datora nimic. Eu Îi datoram totul și încă Îi datorez. Dar El m-a vindecat oricum.

Nu toate cazurile care pun viața în pericol se termină la fel. Dar Dumnezeul care vindecă este același, indiferent de situație. Ne putem încrede în El. Îi putem fi recunoscători oricum, căci în niciun caz nu va răspunde rugăciunilor noastre într-un mod care ar fi dăunător sufletelor noastre. Orice primim de la El este cel mai bun lucru pentru noi.”

Ron E. M. Clouzet, este secretarul asociației pastorale al Diviziunii Asia și Pacificul de Nord. Ron este de asemenea, autorul cărții prezentate în această săptămână „Adventism’s Greatest Need: The Outpouring of the Holy Spirit” (Nevoia cea mai mare a adventismului: Revărsarea Duhului Sfânt.)

Întrebări de meditat:

  • Crezi că Dumnezeu poate vindeca boli de tot felul, inclusiv și cea mai importantă, infecția păcatului?
  • Este viața ta în relație perfectă cu Dumnezeu astăzi?
  • Ești împăcat cu El chiar acum?

Provocare la cercetarea inimii:

Boala face parte din această lume stricată. Nimeni nu este în siguranță. Dar avem de ales în modul în care trecem prin boală. Ne putem agăța de Isus în timpul celei mai urgente nevoi, rugându-ne pentru vindecare spirituală și fizică și putem fi siguri că, indiferent de rezultatul bolii, atâta timp cât privim spre El, putem avea pace. A avea o credință puternică în timp de boală începe prin exercitarea credinței când suntem sănătoși. Vei alege să ai credință în El astăzi? Ești dispus să accepți chiar și moartea, știind că în cele din urmă toate bolile vor fi vindecate în dimineața învierii pentru cei care cred?

Domnul nostru Isus Hristos a venit în această lume spre a sluji neobosit trebuințelor omului. „El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre” pentru a putea sluji fiecărei nevoi a omenirii. El a venit să îndepărteze povara bolii, a nefericirii și a păcatului. Misiunea Sa era aceea de a-i reface în mod complet pe oameni; El a venit pentru a le da sănătate, pace și desăvârșire a caracterului.” (E. G. White – Divina Vindecare, pag .17)

Pentru aprofundare – Sugestii pentru studiu suplimentar în această săptămână:

  • Ellen White, Divina Vindecare, capitolul 16, ”Rugăciunea pentru cei bolnavi”
  • Ron Clouzet, Adventism’s Greatest Need: The Outpouring of the Holy Spirit

Motive de rugăciune – Vineri, 8 mai 2020

MOTIVE DE LAUDĂ:

  • Brittney și Vanessa B.: ”Biserica noastră a început să se întâlnească online în fiecare seară pentru a ne ruga. Acest lucru ne-a apropiat pe toți de când ne vedem zilnic. E o mare binecuvântare!”
  • Mico F.: ”Această situație ne-a ajutat să realizăm că biserica nu înseamnă o clădire, ci oameni!”

CERERI:

  • Rugați-vă pentru bisericile care au pierdut membri din cauza COVID-19.
  • Rugați-vă pentru membrii care se luptă cu diverse probleme de sănătate precum cancerul, boli autoimune, depresie și alte probleme.
  • Rugați-vă pentru foști membri adventiști care au părăsit biserica. Rugați-vă pentru oamenii din sfera lor de influență, care ar fi putut să fie îndepărtați de Dumnezeu din cauza aceasta.
  • Rugați-vă pentru noii membri care s-au alăturat bisericii prin diferite campanii evanghelice din ultimii ani.

Sursa: https://www.redesteptaresireforma.ro

Traducere: Adina Păltineanu

Rugăciunea pentru cei bolnavi (capitolul 16 din Divina Vindecare)
„Rugăciunea credinței îi va salva pe cei bolnavi.
Scriptura spune că oamenii “trebuie să se roage necurmat și să nu se lase” (Luca 18, 1); iar dacă ei simt vreodată nevoia să se roage, atunci acel timp este când puterile îi lasă și pare că viața însăși le scapă din mâini. Adesea, cei sănătoși uită de îndurările minunate ce le sunt oferite zi după zi, an după an, și nu-I aduc lui Dumnezeu nici o dovadă de prețuire pentru binecuvântările Sale. Însă, când vine boala, își amintesc de Dumnezeu. Când îi lasă puterile, oamenii simt că au nevoie de ajutorul divin. Iar Dumnezeul nostru îndurător nu Se întoarce niciodată de la sufletul care caută cu sinceritate să primească ajutor de la El. Domnul este locul nostru de scăpare atât în boală, cât și în sănătate.
“Cum se îndură un tată de copiii lui,
așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.
Căci El știe din ce suntem făcuți;
Își aduce aminte că suntem țărână.” (Psalmii 103, 13.14.)
“Nebunii, prin purtarea lor vinovată,
și prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociți.
Sufletul lor se dezgustase de orice hrană
și erau lângă porțile morții.” (Psalmii 107, 17.18.)
“Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul
și El i-a izbăvit din necazurile lor;
a trimis cuvântul Său
și i-a tămăduit și i-a scăpat de groapă.” (Psalmii 107, 19.20.)
Dumnezeu dorește să readucă sănătatea celui bolnav astăzi, ca și atunci când Duhul Sfânt a rostit aceste cuvinte prin psalmist. Iar Hristos este astăzi același Medic plin de compasiune care a fost și în timpul lucrării Sale pământești. În El se găsește balsam vindecător pentru fiecare boală, putere întăritoare pentru orice neputință. Ucenicii Săi de astăzi trebuie să se roage pentru cei bolnavi cu același zel cu care s-au rugat ucenicii din vechime. Și vor avea loc vindecări; căci “rugăciunea credinței îi va salva pe cei bolnavi”. Avem puterea Duhului Sfânt, siguranța netulburată a credinței, care poate cere împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu. Promisiunea Domnului: “Își vor pune mâinile peste cei bolnavi și ei se vor însănătoși” este tot atât de demnă de încredere acum, ca și în zilele apostolilor. Ea arată privilegiul pe care-l au copiii lui Dumnezeu, iar credința noastră ar trebui să se prindă de tot ceea ce înseamnă acest lucru. Slujitorii lui Hristos sunt canalele lucrării Sale și, prin ei, El dorește să-și exercite puterea vindecătoare. Este datoria noastră să-i aducem pe cei bolnavi și suferinzi înaintea lui Dumnezeu, în brațele credinței noastre. Ar trebui să-i învățăm să creadă în marele Vindecător.
Mântuitorul dorește ca noi să-i încurajăm pe cei bolnavi, pe cei deznădăjduiți, pe cei năpăstuiți să se prindă de tăria Sa. Prin credință și rugăciune, camera bolnavului poate fi transformată într-un Betel. Prin cuvânt și faptă, medicii și infirmierele pot spune atât de clar, încât să nu se poată înțelege greșit: “Dumnezeu Se află în acest loc” ca să salveze, nu să distrugă. Hristos dorește să-și facă simțită prezența în camera bolnavului, umplând inimile medicilor și infirmierelor cu gingășia iubirii Sale. Dacă viețile îngrijitorilor au o asemenea înrâurire asupra bolnavilor, încât Hristos să poată veni împreună cu ei la căpătâiul pacientului, acesta din urmă va fi însuflețit de convingerea că Mântuitorul cel milostiv este prezent, și însăși convingerea aceasta va face mult atât pentru vindecarea sufletului, cât și a trupului.
Iar Dumnezeu ascultă rugăciunea. Hristos a spus: “Dacă veți cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14, 14.) Și iarăși spune: “Dacă Îmi slujește cineva, … Tatăl îl va cinsti.” (Ioan 12, 26.) Dacă trăim conform Cuvântului Său, fiecare făgăduință prețioasă pe care a făcut-o ni se va împlini. Suntem nevrednici de mila Sa, dar, când ne predăm Lui, El ne primește. El va lucra pentru și prin aceia care-L urmează.
Însă noi nu putem cere împlinirea făgăduințelor Sale decât atunci când trăim în ascultare de Cuvântul Său. Psalmistul spune: “Dacă aș fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.” (Psalmii 66, 18.) Dacă Îi dăm ascultare numai în parte, cu jumătate de inimă, făgăduințele Sale nu se vor împlini pentru noi.
În Cuvântul lui Dumnezeu avem învățătură cu privire la rugăciunea specială pentru însănătoșirea celor bolnavi. Dar înălțarea unei asemenea rugăciuni este unul dintre cele mai solemne lucruri și nu trebuie inițiat fără a fi cântărit cu grijă. În multe cazuri de rugăciune pentru vindecarea celor bolnavi, ceea ce este considerată credință nu este nimic altceva decât încumetare.
Multe persoane aduc asupra lor boala prin îngăduința de sine. Ele nu au trăit în armonie cu legile trupului sau cu principiile curățeniei desăvârșite. Alții au nesocotit legile sănătății prin obiceiurile lor de a mânca și de a bea, de a se îmbrăca sau de a munci. Adesea, o formă de viciu este cauza slăbiciunii minții sau corpului. Dacă aceste persoane ar dobândi binecuvântarea sănătății, multe dintre ele ar continua să urmeze aceeași cale nepăsătoare de încălcare a legilor trupești și spirituale ale lui Dumnezeu, gândind că, dacă Dumnezeu îi însănătoșește ca răspuns la rugăciune, au libertatea de a-și continua practicile nesănătoase și de a-și îngădui fără nici o reținere apetitul stricat. Dacă ar face o minune și le-ar reda sănătatea acestor persoane, Dumnezeu ar încuraja păcatul.
Este o muncă pierdută aceea de a-i învăța pe oameni să privească la Dumnezeu ca vindecător al neputințelor lor, dacă nu sunt învățați și să lase deoparte practicile lor nesănătoase. Pentru a primi binecuvântarea Sa ca răspuns la rugăciune, ei trebuie să înceteze să facă răul și să învețe să facă binele. Mediul în care trăiesc trebuie să fie sănătos, obiceiurile lor de viețuire, sănătoase. Ei trebuie să trăiască în armonie cu Legea lui Dumnezeu, atât pentru trup, cât și pentru spirit.” (E. G. White – Divina vindecare, pag. 225-227)

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.