Ziua 3 – Predarea este cheia

”Să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.”  (Romani 12:1)

Călătoria mea

Eram om de afaceri, la 36 de ani, când un prieten care era pastor a murit brusc la 41 de ani. Acest lucru mi-a adus o întrebare în minte: Ce s-ar întâmpla dacă Dumnezeu m-ar chema să fiu pastor? Nu  voiam asta deloc. O săptămână întreagă am luptat cu amărăciune și am negociat cu Dumnezeu – dimineața, la prânz și seara. I-am explicat cum aș putea să-I slujesc în alte moduri. Se părea că El nu-mi auzea obiecțiile și, în timp ce am îngenuncheat lângă patul meu fără alte argumente, mi-a venit în minte un gând  tainic: Dumnezeu te iubește! Și m-am gândit: Da, cred asta.

După câteva minute, încrederea în dragostea lui Dumnezeu m-a determinat să mă predau complet. Atunci m-am liniștit. Și un an și jumătate mai târziu, Domnul m-a chemat să devin pastor. Ani mai târziu, Îi sunt încă atât de recunoscător. Iubirea și înțelepciunea Sa nesfârșită mi-au arătat o cu totul altă cale decât ce aveam în minte. Acum văd că această predare a eliberat mari binecuvântări în viața mea. Dumnezeu m-a condus în cel mai bun mod posibil.

De ce să te predai?

Așa cum scrie Garrie F. Williams, „Predarea deplină este cheia mântuirii, a nașterii din nou, a biruinței asupra păcatului și ispitei și a plinătății Duhului Sfânt” (How to be Filled With the Holy Spirit and Know It)). Nu putem sublinia suficient acest mesaj încurajator.

Așa cum a trebuit să mă predau înainte ca Dumnezeu să mă poată folosi pe deplin, tot așa apostolul Pavel a trebuit să renunțe la vechea sa viață și la vechile planuri când Dumnezeu l-a chemat pe drumul Damascului. În epistola către Romani, Pavel i-a îndemnat mai târziu pe credincioși „să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie,” și „daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” (Romani 12: 1; 6:13,).

Mulți nu s-au predat lui Dumnezeu (adesea din ignoranță), ci au luat viața în mâinile lor. Le lipsește puterea Duhului Sfânt, care este darul care aduce toate celelalte daruri ale lui Dumnezeu. ”Dar, ca oricare altă făgăduință, și aceasta este dată în mod condiționat. Sunt mulți care cred și mărturisesc că au încredere în făgăduința Domnului; ei vorbesc despre Hristos și despre Duhul Sfânt și, cu toate acestea, n-au nici un folos. Ei nu-și supun sufletul pentru a fi îndrumat și călăuzit de puterile cerești.” (Hristos, Lumina Lumii, p. 672).

Ca oameni ne opunem renunțării la libertatea noastră, dar dorința lui Dumnezeu pentru noi este exact opusul: „Dumnezeu dorește să ne vindece și să ne elibereze. Dar pentru că aceasta cere o transformare completă, o reînnoire a întregii noastre naturi, trebuie să ne supunem pe deplin lui Dumnezeu.” (Calea către Hristos, p. 43).

O viață de păcat nu este atât de liberă pe cât ne place să ne imaginăm. „Orice om care refuză să se predea lui Dumnezeu este sub controlul unei alte puteri. El nu-și aparține. El poate vorbi despre libertate, dar este în cea mai dezgustătoare robie. Lui nu i se îngăduie să vadă frumusețea adevărului, deoarece mintea lui este sub stăpânirea lui Satana. În timp ce, cu îngâmfare, se mângâie cu ideea că urmează hotărârile propriei judecăți, el ascultă de voința domnului întunericului. Hristos a venit pentru a sfărâma cătușele care țin sufletul în robia păcatului.” (Hristos, Lumina Lumii, p. 466).

Ce pierdem predându-ne lui Hristos? El este capabil să ne elibereze de tirania noastră – de invidie, resentimente, certuri, lăcomie, dependență, furie, mândrie, îngâmfare, descurajare, complexe de inferioritate și multe altele. Nu uitați, fiecare ființă umană este cea mai mare problemă a sa. Tu ești cea mai mare problemă a ta. ”În schimbarea care are loc, atunci când omul se predă lui Hristos, se află simțământul celei mai înalte libertăți.” (Hristos, Lumina Lumii, p. 466).

Dar un olar poate lucra numai cu lutul care este în mâinile sale. De aceea ne oferim pe noi înșine lui Dumnezeu. ”Predarea tuturor puterilor noastre în mâna lui Dumnezeu simplifică mult problema vieții. Slăbește și scurtează miile de probleme cauzate de pasiunile inimii omenești.”( My Life Today, p. 6).

Numai predarea duce la o bucurie durabilă. „Aceia care Îl cred pe Hristos pe cuvânt și predau ființa lor purtării Sale de grijă și viața lor ca El să o conducă vor afla pace și liniște. Nimic din lume nu poate să-i întristeze când Isus îi înveselește cu prezența Sa. În supunere desăvârșită, este odihnă desăvârșită.”( Hristos, Lumina Lumii, p. 331). El te invită astăzi să experimentezi acea odihnă desăvârșită!

Rugăciuni folosind Cuvântul lui Dumnezeu

Fă-ne instrumente ale iubirii Tale

”Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii”  (Romani 6:13).  Doamne, vrem să-Ți oferim fiecare parte a vieții noastre. Folosește-ne ca instrumente pentru slava Ta.

Fă din viața noastră un act de închinare

”Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1). Tată, îți mulțumim atât de mult pentru că ne-ai invitat să devenim făpturi noi. Arată-ne cum să ne predăm zilnic, în totul. Ajută-ne să Te urmăm în toate lucrurile prin puterea Ta.

Ferește-ne de cel rău

”Ştim că oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte şi cel rău nu se atinge de el”  (1 Ioan 5:18). Doamne, îți mulțumim că ai promis că ne vei ocroti de cel rău când vom fi predați Ție. Condu-ne pe calea Ta către bucuria desăvârșită.

Alte sugestii pentru rugăciune

Mulțumiri și laudă: Mulțumiți pentru binecuvântări specifice și lăudați -L pentru bunătatea Sa.

Mărturisire: Luați câteva minute pentru mărturisire în taină și mulțumiți-I pentru iertarea Sa.

Călăuzire: Cereți  lui Dumnezeu să vă dea înțelepciune pentru provocările și deciziile curente.

Biserica noastră: Cereți lui Dumnezeu să binecuvânteze eforturile bisericii  locale, regionale și mondiale.

Cereri locale: Rugați-vă pentru nevoile curente ale membrilor bisericii, familiei și vecinilor.

Ascultă și răspunde: Luați-vă  timp să ascultați vocea lui Dumnezeu și să răspundeți  cu laude și cântări.

Imnuri sugerate:

Îți predau întreaga viață (#335); Voia Ta, Doamne (#361); Doamne, ia Tu viața mea (#360); Lângă Isus (#233); Când val de durere (#316); Așa cum sunt (#180).

Traducere: Adina Păltineanu

Sursa: https://www.zecezilederugaciune.ro/anul2021/

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.