Girafa – o minune la înălţime

Spread the love

Ridicatul brusc (sau coborâtul brusc) poate produce deseori disconfort. Mai ales de la o anumită vârstă sau pentru o anumită înălţime a corpului, efortul acesta poate fi semnificativ.

Cred că ţi s-a întâmplat şi ţie ca, la un moment dat, după ce ai stat o vreme culcat, să trebuiască să te ridici instantaneu în picioare. Pentru moment simţi că ţi-a rămas capul acolo unde fusese cu o clipă mai înainte. Oare de ce? Pentru că inima şi vasele de sânge nu lucrează (sau nu se comportă) identic atunci când stăm culcaţi în comparaţie cu timpul când suntem pe picioare.

Cum crezi că te-ai simţi dacă ai fi girafă şi ar trebui să-ţi ridici gâtul lung de peste 3 metri, ca să papi frunze din copaci, sau să-l cobori, ca să bei câteva înghiţituri bune de apă?

Să ne gândim la o doamnă girafă care tocmai şi-a alintat şi şi-a lins cu multă tandreţe puiul care stă pe lângă ea. Astfel gâtul girafei a fost oarecum orizontal şi creierul cam la aceeaşi „altitudine” cu inima. Dar şi la girafă „dragostea trece tot prin stomac”. Aşa că foamea biruie instinctul matern şi girafa ridică capul pentru a ciuguli frunzele proaspete din copacii care se află în apropiere. În timp ce girafa îşi înalţă capul, sângele (din cap şi gât) ar trebui să năvălească rapid la inimă, făcând ca animalul să-şi piardă cunoştinţa. Totuşi, acest lucru nu se întâmplă. De ce?

Da, mâncarea e bună, dar girafa are nevoie şi de apă. Decide să se aplece pentru a bea apă dintr-un râu care se află la o diferenţă de altitudine de aproximativ 5 metri. Astfel, când girafa îşi coboară capul până la pământ, forţa gravitaţională ar trebui să cauzeze un aflux de sânge în cap, provocând inundarea creierului. Dar, nici acest lucru nu se întâmplă. De ce?

În mod normal, reglarea fluxului sanguin în toate părţile corpului, la un astfel de mamifer, ar putea părea imposibilă. Dar nu este imposibilă, ba chiar se realizează cu succes. Cum?

Întreaga „instalaţie” sangvină a girafei este o adevărată minune a creaţiei, pornind de la „pompă” şi continuând cu „ţevile” este de excepţie. Acest sistem circulator dă certitudinea că a fost proiectat cu ingeniozitate de un foarte bun „instalator”, potrivit cu toate caracteristicile excepţionale ale acestui animal şi slujind formei şi dimensiunilor unice ale corpului.

„Pompa” sangvină sau inima girafei este extraordinar de mare. Ea trebuie să pompeze mult şi din greu ca să trimită sângele la creier. Creierul nu este aproape de inimă ci se situează la o distanţă de aproximativ 3,5 metri. Preponderent girafa stă pe picioare (inclusiv când aceasta aţipeşte câteva minute bune). Astfel creierul girafei se află şi la o altitudine mai mare cu peste 3 metri faţă de inimă. Pentru a rezolva această problemă, inima bate de 170 de ori pe minut, iar pereţii groşi de 7 centimetri ai muşchiului inimii produc o tensiune arterială maximă de aproape trei ori mai mare decât cea a omului. Pentru a face faţă fără probleme acestei diferenţe de nivel, atât artera carotidă, care transportă sângele la creier, cât şi vena jugulară, care readuce sângele la inimă, trebuie să fie mult mai mari. Într-adevăr, aceste vase de sânge depăşesc 2,5 centimetri în diametru şi sunt căptuşite cu un ţesut elastic dur, fiind astfel şi flexibile, dar şi rezistente.

Este normal ca pe o astfel de instalaţie sângele să ajungă uşor la creier.

În momentul când girafa îşi lasă capul în jos (pentru a culege roua de pe frunze, pentru a bea apă sau pentru a-şi alinta puiul), valvele venei jugulare se contractă şi împiedică astfel sângele să inunde creierul. La baza creierului, marea arteră carotidă se divide într-o reţea de vase mai fine excepţional de bine gândită şi calculată care reglează tensiunea arterială şi protejează creierul de un aflux mare de sânge. Când girafa îşi lasă capul în jos, fluxul sanguin abundent care merge spre creier este reglat de această reţea specială de vase sanguine mai mici, deci este mult diminuat şi încetinit. „Reţeaua extraordinară“ se lărgeşte când capul este ridicat (pentru a putea avea loc un aflux mai mare de sânge) şi se contractă când girafa îşi coboară capul (pentru a reduce fluxul sanguin), aducând astfel la normal tensiunea arterială foarte scăzută şi anulând pericolul pierderii cunoştinţei.

Bine, bine. Dar cum a reuşit girafa performanţa calibrării perfecte pentru circuitul sanguin?

Dacă mergem pe TEORIA (şi nu certitudinea) evoluţionistă, girafa s-a adaptat pe parcursul timpului. Doar un moment de gândire te poate face să consideri această idee ca fiind o aberaţie. Dacă nu era „adaptată” de la începutul existenţei ei, la prima ridicare ar fi ameţit şi ar fi căzut (din lipsa de oxigen la creier sau la prima aplecare creierul girafei ar fi explodat datorită presiunii sângelui.

Ce bine este că nu s-a întâmplat asta. Cred că un mare „Proiectant” a gândit girafa perfect funcţională de la început. Nu-i aşa că e mai uşoară de acceptat această variantă?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.