Ziua a şasea – Omul
În cea de-a șasea zi din început,
Când lumea-ntreagă bine se croia,
Stăpânul Universului, tăcut,
Privea duios, ştiind ce mai voia…
Din lutul moale, dar și din pământ,
Cu mâna Sa, Cel Sfânt a modelat,
O formă nouă care în curând;
Avea să poarte chip de împărat.
Și-apoi, suflând putere de la El,
I-a pus în piept suflare de om viu,
Un duh de viaţă, tainic giuvaier,
Minune ce e greu să o descriu.
În chip, dar și-n asemănarea lor,
Bărbatul și femeia i-a lăsat,
Să-l copie frumos pe Creator
Să fie împreună ne-ncetat.
„Să stăpânești pământul, să-l păzeşti,
Aşa a poruncit Stăpânul tău!
Să-l protejezi, cu drag să îl munceşti!
Să nu fii amăgit de cel ce-i rău!”
A șasea zi frumos s-a încheiat,
Cu omul nou, propus ca împărat,
Peste pământ. Ce har nemeritat!
Să-aducă slavă Celui ce-a creat!