Ziua 7 – Sabatul cel Sfânt
Când umbrele serii coboară în zări,
Și freamătul lumii se pierde-n tăceri,
Se-aud şoapte blânde, în inimi vorbind,
„E zi de odihnă!” duios anunţând.
E timpul în care Părintele Sfânt
Coboară iubire și har pe pământ,
Ne umple din nou cu cereşti bucurii,
Ne poartă la piept ca pe niște copii.
Ne-aducem aminte de-al lumii-nceput,
Când glasu-I şi mâna-I de toate-a făcut,
În șase mari zile lucrând ne-ncetat,
Iar ziua a șaptea ca semn ne-a lăsat.
Păduri și oceane și ceru-nstelat,
Vorbesc despre Cel ce pe toate le-a dat,
Iar Sabatul vine ca “timpul cel sfânt”,
Al lumii create cu al Său cuvânt.
În rugă curată ne-unim în Sabat,
Slăvind pe Acel ce-n iubire-a creat,
O zi ca o poartă de ceruri deschis,
Şi ca o-mplinire-a tot ce-a promis.