Ce ar trebui să știu despre viață?

Spread the love

De multe lucruri ducem lipsă în viață, dar, cu siguranță, nimeni nu duce lipsă de situaţii în care a luat decizii greşite. Poate că unele dintre aceste decizii au avut efecte minore, neimportante. Dar, sigur au existat şi decizii greşite care ne-au marcat sau ne marchează încă viaţa.

Atât de multe domenii sunt în care ar trebui să deschidem bine ochii şi mintea înainte de a decide sau de a hotărî….

Putem porni de la domeniul educaţional, trece prin cel profesional şi apoi prin cel familial pentru a ajunge, oprind prin multe alte staţii, la domeniul spiritual.

Care este domeniul cel mai important unde trebuie luate decizii cheie?

Care sunt deciziile cele mai bune pe care trebuie să le iau?

Ce ar trebui să ştiu despre viaţă? (ascultă emisiunea aici)

(dă click pe scrisul de mai sus şi vei ajunge la emisiunea menţionată)

„Astăzi, datorită reţelelor de socializare, avem liste interminabile de prieteni. E de-ajuns un click pentru a le împărtăşi tuturor ce gândim, ce simţim, ce mâncăm sau ce citim. Ei bine, dacă tot e la modă să îţi amplifici lista de prieteni, vă invit, dragi tineri să ne includeţi şi pe noi în lista voastră de prieteni.
Promitem să vă fim prieteni până la capăt, chiar dacă o să vă placă sau nu comentariile noastre, promitem să fim vulnerabili şi autentici, promitem să dăm jos măştile pentru ca să învăţăm că e important să fim noi înşine, pentru ca să ne cunoaştem, să ne descoperim punctele tari şi punctele slabe…pentru a creşte, pentru a ne maturiza, pentru a ne bucura de o tinereţe autentică. Dezbateri, recomandări, impresii, portrete, provocări – descoperiţi profilul generaţiei Facebook la emisiunea  „Lista de prieteni”! „

Acesta este promisiunea realizatoarei emisiunii: ANCA PORUMB. Emisunea este înregistrată în studioul Radio Vocea Speranţei.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.